Zeci de funcționari publici au fost distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului
Președinta Maia Sandu, șeful Legislativului Igor Grosu și premierul Dorin Recean au transmis mesaje de recunoștință celor peste 35.000 de funcționari publici din țară. În cadrul unui eveniment dedicat zilei lor, 120 de funcționari publici din administrația publică centrală și cea locală au fost distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului.

În adresarea sa, șefa statului a îndemnat angajații din sectorul public să continue să muncească cu dăruire, să trateze cu respect cetățenii, să fie onești și patrioți, transmite Știri.md.
„Moldova poate și trebuie să aibă o administrație corectă, eficientă și respectată – și voi sunteți cheia acestei transformări. Trăim vremuri pline de provocări, dar avem și o oportunitate istorică – să punem Moldova la adăpost, în Uniunea Europeană. Reușita acestui drum depinde de fiecare dintre noi: de lucrul bine făcut, de respectul față de oameni și de curajul de a merge înainte, împreună. Țara noastră are nevoie de profesioniști care cred în ea, care îi poartă grija și care contribuie la binele comun”, a afirmat președinta țării.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că în procesul de negociere și aderare a Republicii Moldova la UE, o sarcină importantă va fi de a comunica și de a explica cetățenilor deciziile adoptate, care vor fi în beneficiul tuturor.
„Sunteți memoria instituțională a tuturor instituțiilor, sunteți partenerii noștri, colegii noștri și chiar dacă nu sunteți tot timpul în prima linie, faceți un lucru extraordinar și ne ajutați pe noi, cei care iau decizii politice”, a menționat speakerul.
La rândul său, premierul a subliniat că funcționarii publici reprezintă „forța invizibilă care face statul să se miște”.
„Prin profesionalismul, integritatea și devotamentul vostru zilnic, contribuiți semnificativ la buna funcționare a instituțiilor și la consolidarea încrederii în administrația publică. Munca voastră, de multe ori discretă, este pilonul pe care se sprijină progresul și stabilitatea societății noastre”, a declarat șeful Guvernului.
De menționat că Ziua funcționarului public, marcată pe 23 iunie, a fost instituită în 2012. Conform datelor statistice, la sfârșitul anului 2024, în serviciul public activau 34.696 persoane – 15.409 funcționari publici cu statut general și 19.287 de funcționari publici cu statut special.