main logo
880

Zeci de familii dintr-un bloc din Durlești au în casă butelii cu gaz

Trăiesc în preajma unor ”bombe” cu efect întârziat. Peste o sută de familii dintr-un bloc de pe strada Grigore Ureche din Durlești au în casă butelii cu gaz, interzise prin lege. Locatarii trăiesc cu frica-n sân de ani de zile. Doar unii au trecut la plite electrice.

Zeci de familii dintr-un bloc din Durlești au în casă butelii cu gazFoto: jurnaltv.md

Cei care folosesc buteliile cu gaz spun că au solicitat să fie conectați la rețeaua de gaze, dar cerința lor nu a fost auzită de nimeni, transmite Știri.md cu referire la jurnaltv.md.

Pe unii birocrația i-a făcut să renunțe. În ultimii trei ani, în blocul de la Durlești s-au produs mai multe explozii. Specialiștii vin, constată problema, aplică amenzi simbolice și pleacă, iar la modul practic nu se schimbă nimic.

Vera Vizitiu, locatară: "Deschidem fereastra ca mereu să fie aer. Așa se cuvine. Miros este și chiar este de temut, dar ce să fac? Nu știu cum să trăim altfel. Când vreau să fac mâncare, un ceai, deschid, când termin, imediat închid."

De mai bine de 30 de ani, Vera Vizitiu locuiește în acest bloc și nu este conectată la conducta de gaz. Are o butelie cu gaz pe care o ține la bucătărie, o cameră mică și îngustă. A încercat să-și conecteze apartamentul la o conductă de gaz, însă a fost anunțată că presiunea din ea este prea mică. Birocrația și pensia mică au făcut-o să renunțe.

Vera Vizitiu, locatară: "Am vrut să trag gaz, dar zic că presiunea e mică. E scump, eu am 1.800 de lei pensia, de pe care bani să trag gazul? - Cât costă să vă conectați la gaz? - Cam vreo 15.000 de lei, cred."

În aceeași situație sunt peste 100 de apartamente dintr-un bloc de locuit de pe strada Grigore Ureche din Durlești. În bloc, doar cinci apartamente sunt conectate la o conductă de gaz. Alte trei apartamente, pentru încălzire și pregătirea mâncării, utilizează curentul electric.

Alexei Danilov, jurist: "Deci, 110 butelii prin apartamente la moment sunt, iar în caz de explozie a unei butelii, în lanț se vor începe celelalte, deoarece apartamentele sunt ușă în ușă. Sunt vreo 15 familii care s-au adresat la Chișinău-Gaz și am primit răspuns să perfecteze documentația de proiect. Au suportat cheltuieli, dar până în prezent, problema cu gazul nu este rezolvată. A trecut deja jumătate de an, la alții un an de zile."

Oamenii au trimis solicitări la Chișinău-Gaz pentru a afla motivele pentru care nu este rezolvată problema, dar au fost ignorați. Președintele Asociației de locatari ne-a spus că problema e foarte veche și că, între timp, în bloc s-au produs mai multe explozii.

Printre puținii locatari ai acestui bloc care folosesc utilajele casnice pe electricitate în locul buteliilor de gaz este și familia Rodicăi Muntean. Femeia și-a procurat aici un apartament acum șapte ani, dar în scurt timp a înțeles că buteliile cu gaz nu sunt o soluție.

Rodica Muntean, locatară: "Da, am avut butelie de gaz, inițial, când am procurat aici apartamentul, dar din motiv că avem copii mici, pentru siguranța lor am trecut la electricitate. Aragazul, apa caldă, absolut totul este pe electricitate."

Totuși, pericolul încă se mai menține atâta timp când peste 100 de apartamente din acest bloc utilizează butelii de gaz.

Rodica Muntean, locatară: "Faptul că noi am trecut la electricitate, asta nu rezolvă în niciun fel situația, pentru că pericolul este, dar ceea ce a depins de noi, am făcut. Cu toate că s-ar putea de intervenit, de luat măsuri de gazificat centralizat clădirea, dar la apelurile noastre și Asociația, și Primăria - toată lumea este absolut indiferentă."

În Republica Moldova nu este nicio instituție care să ducă evidența persoanelor care își instalează butelii de gaz în apartamente. Mai grav este că nu există nicio lege care să reglementeze această procedură. Conectarea la gaz, la un bloc, se face centralizat, iar asta necesită acordul tuturor proprietarilor, explică reprezentații Agenției de Supraveghere Tehnică.

Pavel Caraman, șef Direcția supraveghere sisteme de alimentare cu gaze: "Blocurile de locuit centralizat sunt racordate la gaze, nu se permite racordarea unei camere. De regulă, aceste blocuri întâmpină o singură problemă. Dacă ar fi bucătărie peste bucătărie, așa cum a fost proiectul inițial al blocului, atunci nu este o problemă mare de gazificat, însă luând în considerare că au reamplasat încăpere de dormit deasupra bucătăriei, în majoritatea cazurilor, din câte eu cunosc, este singura problemă care împiedică gazificarea blocului dat."

Am încercat să obținem o explicație în legătură cu această situație de la reprezentanții Chișinău-Gaz, dar nu au fost de găsit pentru a comenta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării