Zeci de copii și-au început aventura de vară la tabăra Cireșarii
Entuziasm, zâmbete și energie cât cuprinde - așa a început prima zi la tabăra „Cireșarii” de la Vadul lui Vodă pentru zeci de copii nerăbdători să-și creeze amintiri de neuitat. Pentru mulți dintre aceștia este prima experiență, iar emoțiile au fost firești - deopotrivă în rândul celor mici, dar și al părinților care i-au însoțit până la poarta taberei.

Prima zi a fost dedicată activităților de cunoaștere, integrării în grup și stabilirii unei devize care să-i reprezinte pe tot parcursul sejurului, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Copiii au așteptat cu mult entuziasm ziua în care vor păși pragul taberei, iar acomodarea a fost rapidă.
„Vacanța am așteptat-o enorm, iar la tabără la fel am așteptat-o, pentru că pot să-mi fac mulți prieteni, să comunic, să mă reunesc cu natura.”
„- Îmi place. Am emoții mari și-mi plac fetele din camera mea. - Ți-ai făcut deja prieteni? - Da. - Cât de mult ai așteptat vacanța de vară? - Din prima zi de școală.”
„Am vrut la tabără ca să-mi găsesc prieteni și să experimentez ceva nou și interesant.”
„Nu am fost niciodată la o tabără în care dormi, am fost numai la cele unde mergi dimineața și seara vii acasă.”
„Am așteptat mult ziua în care eu și prietena mea să venim la tabără, pentru că alături de ea este foarte vesel.”
Emoții mari au avut și părinții.
„Suntem pentru prima dată la tabără și prima dată aici. Chiar sunt fericită și-mi place și mie aici.”
„Vacanța de vară a fost foarte așteptată de către fiica mea, în primul rând și noi, părinții, pentru că-și găsesc o revelație în natură, își fac prieteni noi.”
„Cred că este foarte bine să nu ne vedem o perioadă, deoarece ele trebuie să învețe să fie independente.”
Înainte de a se înregistra și a fi cazați, fiecărui copil i-au fost verificate gențile și starea sănătății.
„Este o procedură pe care trebuie să o respectăm. Am pregătit un plan complex foarte bun de activități sportive, piscină, ateliere, ring de dans, concert de seară, este un program bine pregătit și toate 10 zile vor avea activități de cu zori până seara”, menționează Igor Godina, directorul taberei.
La tabăra „Cireșarii” de la Vadul lui Vodă sunt planificate șapte schimburi în acest sezon estival, cu o capacitate de 250 de copii de la șapte până la 14 ani.