stiri Logo
main logo
main logo
319

Zeci de copii au participat la o vânătoare de ouă în scuarul Parlamentului

Scuarul Parlamentului s-a transformat într-un spațiu de joacă, interacțiune și incluziune pentru un grup de copii, care a participat la o vânătoare de ouă. Micuții au au avut parte și de unele activități interactive, alături de deputați și studenți de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Zeci de copii au participat la o vânătoare de ouă în scuarul ParlamentuluiFoto: Multimedia.parlament.md

La eveniment au fost prezenți copii diagnosticați cu sindromul Down, dar și copii din centrele de plasament din Chișinău transmite Știri.md.

Sub îndrumarea studenților de la Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, copiii au fost împărțiți în cinci echipe și au pornit într-o vânătoare de ouă încondeiate, ascunse în scuarul Parlamentului. Fiecare descoperire a micilor exploratori a fost răsplătită cu ouă de ciocolată.

Activitățile au continuat cu o probă de desen cu cretă pe asfalt, unde copiii au ilustrat simboluri și tradiții pascale – cozonaci, ouă încondeiate și iepurași. Programul s-a încheiat cu jocul „Statuile de Iepurași” și cu un moment de dans colectiv, plin de energie și voie bună.

Deputata Ludmila Adamciuc a subliniat importanța unor astfel de inițiative, menționând că ele transmit mesaje esențiale despre implicarea civică și despre rolul copiilor ca viitor al societății, dar și despre deschiderea Parlamentului către cetățeni: „Generațiile care vin trebuie învățate de mici că vocea lor contează, că ei sunt prezentul și viitorul unei țări”.

La rândul său, deputata Angela Cutasevici a evidențiat caracterul incluziv al activității și importanța grijii față de copiii care au nevoie de sprijin și atenție: „Este o activitate care vine cu mesajul de incluziune, de bunătate, grijă față de cei mici și, îndeosebi, pentru cei rămași fără ocrotire părintească, copiii care au nevoie de atenție din partea statului”.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul studenților de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, implicarea lor fiind apreciată de secretarul general adjunct al Parlamentului, Tamara Gheorghița. De asemenea, un reprezentant al studenților a subliniat deschiderea tinerilor de a se implica în astfel de acțiuni.

„Inițiativa este una foarte frumoasă. Ne bucurăm de o astfel de idee, că deputații, persoanele publice se gândesc la copiii care vin din diferite sfere sociale”, a accentuat Victor Babcinețchi, student al Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPS „Ion Creangă”.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici