main logo
897

Zeci de copii au devenit antreprenori pentru o zi la târgul Eco-Local

Zeci de copii au avut ieri, 7 iunie, o misiune importantă și anume rolul de producător și comerciant. Cei mici au pregătit bucate, dulciuri, gustări sau limonadă pe care le-au adus la târg pentru a se simți, pentru o zi, antreprenori. Organizatorii evenimentului spun că în acest fel încearcă să implice activ copiii în procesul de producere și comercializare.

Zeci de copii au devenit antreprenori pentru o zi la târgul Eco-LocalFoto: Moldova1.md

Micii antreprenori au venit cu o gamă largă de produse - de la biscuiți până la articole vestimentare, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.

„Am venit cu brioșe de spanac, de morcov și de nuci. Cele cu spanac au în interior si căpșune. A fost un pic greu, pentru că este pentru prima dată, dar cu mama mi-a fost mai ușor”;

„Eu astăzi am adus niște ghiozdănașe și niște fundițe. Această fundiță este de culoare galbenă și ea reprezintă lumina”, au spus participanții la eveniment. 

Potrivit organizatorilor, în fiecare sâmbătă, copiii au parte de ateliere de gătit, pentru a-și dezvolta și abilitățile de bucătar.

„Noi invităm copiii ca în vacanța lor de vară să-și pună mânuțele la treabă și să gătească biscuiți, să facă limonadă și să-și încerce puterile de antreprenoriat” a menționat Ileana Ciobanu, manager pe comunicare Piața Eco-Local.

La târg au venit și producătorii locali care au prezentat tot ce au mai bun.

„Este destul de dificil de făcut un astfel de produs, dar merită. În primul rând, se curăță merele și se prelucrează termic. Apoi se adaugă fructele în acest piureu, cum ar fi zmeura sau căpșuna”, a spus Elena Antonovici, producător.

La târgul de ieri, 7 iunie, și-au expus produsele 45 de producători autohtoni.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării