Zeci de arbori, tăiați ilegal la Temeleuți. Ce amendă a primit făptașul
Un nou caz de defrișare ilegală a fost depistat de inspectorii pentru protecția mediului în extravilanul localității Temeleuți, raionul Călărași. În urma unei acțiuni de control, s-a constatat că 79 de arbori de specie plop au fost tăiați fără autorizație, în apropierea poligonului de depozitare a deșeurilor.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, diametrul cioatelor varia între 12 și 64 de centimetri, iar volumul total al masei lemnoase exploatate ilegal a fost estimat la 36,5 metri cubi. Prejudiciul adus mediului este calculat la 5.420 de lei, transmite Știri.md.
Arborii se aflau atât în fâșia de protecție a râului Bâc, cât și pe terenuri învecinate - zone de importanță ecologică majoră, care contribuie la protejarea solului împotriva eroziunii și menținerea biodiversității locale.
Masa lemnoasă a fost ridicată și predată autorităților publice din Temeleuți, urmând a fi inclusă în evidența contabilă, conform prevederilor legale.
Persoana responsabilă a fost identificată și sancționată contravențional. Aceasta a primit o amendă de 5.000 de lei, conform Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă populația să respecte legislația de mediu și să raporteze orice caz de tăieri neautorizate sau alte activități care pun în pericol resursele naturale ale țării.