Votat: Procurorii suspendați vor putea să activeze în sectorul privat
O lege votată de Parlament în lectură finală le oferă procurorilor suspendați din funcție, în urma începerii urmăririi penale, posibilitatea de a desfășura activități în sectorul privat. Inițiativa, propusă de Ministerul Justiției, a fost susținută de 67 de deputați.

Noile prevederi legale permit procurorilor aflați în această situație să presteze activități în domenii din sectorul privat, cu condiția ca acestea să nu aibă legătură directă sau indirectă cu atribuțiile funcției de procuror. Perioada de suspendare nu va fi considerată vechime în funcția de procuror, dar va fi calculată la vechimea totală în muncă, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.
De asemenea, legea prevede că activitatea desfășurată pe durata suspendării nu trebuie să afecteze prestigiul și reputația Procuraturii.
„De menționat că, în cazul judecătorilor suspendați din funcție în legătură cu începerea urmăririi penale, interdicția de a desfășura activități care să le aducă venit a fost exclusă la propunerea deputatului Igor Chiriac, secretarul Comisiei juridice, numiri și imunități”, precizează un comunicat de presă al Legislativului.
Potrivit legislației în vigoare, funcțiile de procuror și judecător sunt incompatibile cu orice altă funcție publică sau privată, precum și cu alte activități remunerate sau neremunerate, cu excepția activităților didactice, științifice sau desfășurate în organe colegiale din cadrul autorităților sau instituțiilor publice.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.