main logo
1733

Vot final: Activele întreprinderilor de stat nu vor putea fi privatizate

Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de modificare a anexei la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Documentul conține lista bunurilor proprietate publică nepasibile privatizării, întocmită în baza propunerilor autorităților administrației publice centrale și locale.

Vot final: Activele întreprinderilor de stat nu vor putea fi privatizateFoto: Știri.md/Arhivă

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat că întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital de stat vor fi grupate în cinci categorii, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Este vorba despre întreprinderi nepasibile de privatizare, întreprinderi recomandate pentru reorganizare în altă formă juridică de organizare, întreprinderi pasibile de privatizare după reorganizare, întreprinderi recomandate pentru privatizare imediată și întreprinderi recomandate spre lichidare.

În anexa respectivă se regăsesc o serie de întreprinderi și societăți cu cotă de stat, triate de Comisia pentru realizarea procesului de triere a întreprinderilor de stat și a societăților comerciale cu capital de stat.

Proiectul a fost elaborat de Agenția Proprietății Publice.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării