main logo
1132

Vloggerița Victoria Tunç revine pe Facebook

Nu stă prea mult în umbră și revine în forță pe Facebook. Vloggerița Victoria Tunç și-a creat o nouă pagină pe rețeaua de socializare, care a reușit deja să adune mii de like-uri și urmăritori.

Vloggerița Victoria Tunç revine pe Facebook

Moldoveanca a fost foarte dezamăgită când a văzut că pagina anterioară i-a fost ștearsă, dar spune că nu cedează.

„Eu eram decisă să-mi creez pagina când am văzut-o pe cea precedentă că a dispărut. A fost o lecție pentru mine și pentru cei din jur: de câte ori cădem, trebuie să ne ridicăm și să creem ceva mai bun. În viața mea am avut mai mari căderi și m-am ridicat”, a menționat Victoria, pentru ZUGO.

Cât despre conținutul de pe noua pagină, vloggerița ne-a mărturisit să vor fi filmulețe ca și pe pagina pe care a avut-o, videouri despre situații reale din viață și sfaturi pe care le-ar putea da oamenilor din experiențele sale. 

„În realitate avem și durere, și fericire, nu-i numai comedie. Vor fi de toate, căci viața e creată din nori de ploaie și soare”, a spus Victoria.

Deși încă nu a postat conținut pe pagina sa, aproape 5000 de oameni au apreciat deja noul început al vloggeriței, iar alți aproape 10.000 de urmăritori așteaptă cu sufletul la gură să audă istorioarele moldovencei.

Amintim că, la începutul lunii august, pagina de Facebook „Muzică/Viață/Umor” a Victoriei Tunç a fost ștearsă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării