main logo
5002

Vladislav Zara a demisionat: Cine e noul șef la Agenția Servicii Publice

Începând de astăzi, 17 august, Agenția Servicii Publice (ASP) are un alt director, după ce Vladislav Zara a demisionat.

Vladislav Zara a demisionat: Cine e noul șef la Agenția Servicii PubliceFoto: Facebook.com

Informația a fost confirmată pentru Știri.md de serviciul de presă al ASP.

"De astăzi noi avem un director nou, domnul Mircea Eșanu", a precizat serviciul de presă al ASP.

Menționăm că vicepremierul Iurie Țurcan l-a prezentat astăzi pe Mircea Eșanu colectivului ASP.

"Având mandatul de a coordona activitatea instituțiilor publice din sfera mea de competenţă, astăzi l-am prezentat pe noul director al Agenției Servicii Publice, Mircea Esanu, colectivului instituției.  

ASP are un rol esențial în procesul de modernizare și digitalizare a sectorului public. Domnul Eșanu este un specialist de excepție în domeniu și are o vastă experiență de activitate, inclusiv cu donatorii.  

Am reconfirmat deplina susținere din partea echipei guvernamentale pentru toate inițiativele bune, astfel încât să oferim oamenilor servicii publice calitative și la prețuri mici", a scris Țurcan.

Precizăm că și pe pagina oficială a Agenției Servicii Publice (ASP) a fost publicată deja fotografia noului șef.

Mircea Eșanu are peste zece ani de experienţă managerială în implementarea unor proiecte finanţate de Uniunea Europeană, Banca Mondială, KfW Germania şi Guvernul României în domeniile: buna guvernare, consolidarea capacităţii administraţiei publice centrale şi locale, dezvoltarea locală şi reabilitarea infrastructurii publice. 

Deține experienţă în lucrul cu societatea civilă, elaborarea şi monitorizarea politicilor publice, promovarea transparenţei în administraţia publică şi instituţii de învăţământ.

A fost manager de proiect la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova în perioada 2009-2012, iar în perioada 2014-2019 a fost director al Fondului de Investiţii Sociale în Moldova (FISM).  În septembrie 2019, Eșanu a fost numit de Guvernul Maia Sandu în calitate de director interimar al ASP.  

A demisionat din această funcție în noiembrie 2019 și și-a continuat cariera în calitate de manager de program la Fundația germană „Konrad Adenauer”, reprezentanța în Republica Moldova. Ulterior, în mai-august 2021, Mircea Eșanu a fost șef de cabinet al premierului interimar Aureliu Ciocoi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării