Vladimir Bolea a inspectat două proiecte majore de infrastructură în sudul țării
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a inspectat astăzi, 9 aprilie, stadiul lucrărilor efectuate la stația de epurare a apelor uzate din municipiul Cahul și la tronsonul feroviar Cantemir-Fălciu, inclusiv sectorul Văleni-Cahul.
Foto: MIDR/FacebookÎn cadrul inspecției, ministrul a discutat cu muncitorii și responsabilii din teren despre necesitatea accelerării lucrărilor la stația de epurare, un proiect esențial pentru infrastructura de apă și canalizare din regiune, transmite Știri.md.
„Este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură în domeniul apei și canalizării din sudul Republicii Moldova, iar de realizarea lui depinde asigurarea cu apă și servicii de canalizare pentru aproximativ 40.000 de cetățeni din Cahul”, a declarat ministrul Vladimir Bolea.
Proiectul este cofinanțat de Germania, cu 41,5 milioane de euro, și de Uniunea Europeană, cu 12,9 milioane de euro, fiind una dintre cele mai mari investiții în sectorul de apă din Republica Moldova.
Menționăm că vicepremierul a inspectat și lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Cantemir-Fălciu, unde au fost restaurați circa patru kilometri de cale ferată combinată, iar testările tehnice au confirmat funcționalitatea infrastructurii. Totodată, continuă montarea ecartamentului european, necesar pentru conectarea rețelei feroviare naționale la rețeaua europeană.
Pe sectorul Văleni-Cahul, au fost forate 920 de găuri și turnate aproximativ 8.000 de tone de beton pentru consolidarea malului râului Prut și protejarea infrastructurii feroviare.
Potrivit MIDR, vizita lui Bolea la Cahul a reconfirmat importanța monitorizării directe a proiectelor strategice și a menținerii unui ritm susținut al lucrărilor, pentru ca investițiile să fie finalizate și puse în serviciul cetățenilor cât mai curând.