main logo
2663

Viteza excesivă, principala cauză a accidentelor rutiere din R. Moldova

Viteza excesivă continuă să fie printre principalele cauze ale accidentelor produse pe drumurile din țară, soldate cu decese, arată statisticile oficiale ale Poliției. Aproape 40 la sută dintre accidente sunt provocate de vitezomani. Iar fiecare al doilea deces în trafic este pus tot pe seama vitezei excesive.

Viteza excesivă, principala cauză a accidentelor rutiere din R. MoldovaFoto: moldova1.md

Cifrele îi îngrijorează tot mai mult pe oameni, care consideră că sunt necesare măsuri necesare pentru a responsabiliza șoferii, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Eu cred că e responsabilitatea fiecărui șofer, dar e și imprudența oamenilor, graba, neatenția, toate la un loc provoacă accident, cu cât mai atent ești la șofat, cu atât ești mai sigur, dar situații sunt diferite.”

„În privința accidentului pot spune una: mai atent la drum și mai puțin să servească lumea.”

„Accidentele rutiere de obicei asta este neglijența șoferilor, deoarece, dacă să luăm o statistică, la noi se întâmplă cele mai multe accidente rutiere spre deosebire de țările europene și permisele care se fac, până acum nu s-a făcut un control special pentru cum se fac ele.”

„În mare parte vorbim nu de vina autorităților publice, dar de indulgența șoferilor, în special a celor care continuă să nu respecte Regulamentul circulației rutiere, ceea ce este o mare greșeală.”

Oamenii cred că accidentele pot fi prevenite, iar șoferii - responsabilizați.

„Eu cred că totuși trebuie de acordat atenție școlilor auto care învață viitorii conducători.”

„Măsurile care se mai poate de întreprins, adică cine urcă la volan și cum urcă, fiindcă, dacă să luăm pe republică, foarte multe cazuri sunt când șoferii urcă beți la volan.”

Potrivit datelor statistice, în anul 2023 au fost înregistrate 1.980 de accidente rutiere, soldate cu decesul a 197 de persoane.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării