main logo
451

Vinurile din Moldova, distinse cu 56 de medalii la un concurs internațional

Vinurile din Moldova au înregistrat un nou record de medalii la concursul Asia Wine Trophy 2019, organizat în perioada 18-21 august, la Daejeon, Coreea de Sud.

Vinurile din Moldova, distinse cu 56 medalii la un concurs internaționalFoto: infotag.md

Surse din cadrul Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) au reltat pentru agenţia Infotag că vinul "Traminer Late Harvest" al vinăriei Fautor a fost premiat cu "Marea Medalie de Aur", alte 34 de vinuri fiind medaliate cu aur, iar 21 cu medalii de argint, transmite Știri.md

Concursul Asia Wine Trophy este cel mai mare concurs de vinuri din Asia care se desfăşoară sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), fiind înscrise peste 4000 de probe din întreaga lume, iar aprecierea calităţii vinurilor a fost efectuată de experţi din 26 de ţări, inclusiv 6 degustători din Republica Moldova. Conform regulamentului OIV, doar 30% din mostrele înscrise în concurs pot obţine medalii.

Directorul ONVV, Gheorghe Arpentin, a menţionat că consumatorul coreean apreciază vinurile moldoveneşti.

"Suntem extrem de încântaţi să promovăm cel mai competitiv produs din ţara noastră - Vinul Moldovei - la această competiţie şi să atestăm un nou record de medalii. Vedem o deschidere a pieţei asiatice pentru vinurile moldoveneşti şi ne bucurăm să oferim susţinere în promovarea ţintită şi strategică pe pieţe de valoare înaltă", a spus el.

Ambasador Moldovei în Coreea de Sud, Vasile Bumacov, consideră că "rezultatele remarcabile ale vinurilor Moldovei se datorează participării active şi responsabile a producătorilor la asemenea evenimente de anvergură în Asia".

"Ambasada susţine promovarea produselor moldoveneşti pe piaţa sud-coreeană pentru impulsionarea exporturilor de vin moldovenesc şi a fost alături de producători la inaugurarea standului naţional. Salutăm implicarea plenară a organizatorilor în expoziţie şi a membrilor comunităţii moldovenilor stabiliţi în Republica Coreea", a spus Bumacov.

Vicedirectorul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanţat de USAID şi Guvernul Suediei, Diana Lazăr, a spus că rezultatele Vinului Moldovei demonstrează un impact al programelor de calitate şi de promovare implementate cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova în ultimii ani, în colaborare cu ONVV.

"Vinurile din Republica Moldova pot fi competitive pe pieţe de valoare adăugată înaltă, aşa cum sunt pieţele asiatice, în special cea sud-coreeană şi japoneză. De aceea în cadrul Zilei Naţionale a Vinului am invitat o delegaţie de 8 jurnalişti şi importatori sud-coreeni în Moldova pentru a demara un set de acţiuni de marketing şi promovare pe această piaţă", a spus ea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării