stiri Logo
main logo
main logo
7215

Victoria Furtună îndeamnă opoziția să refuze mandatele de deputat

Lidera Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a lansat un apel public către partidele de opoziție să refuze mandatele de deputat obținute în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie.

Victoria Furtună îndeamnă opoziția să refuze mandatele de deputatFoto: omniapres.md

„Alegerile au fost profund viciate prin fraude organizate, control asupra instituțiilor electorale și lipsirea cetățenilor din Transnistria și Federația Rusă de dreptul de a vota. Am văzut urne pline la 7.30 dimineața și aceleași persoane votând în mai multe secții peste hotare”, a declarat Furtună, transmite Știri.md cu referire la omniapres.md.

Ea a acuzat PAS de manipulare mediatică, folosirea resurselor administrative și chiar de „furt al banilor publici pentru campanie”.

Potrivit liderului Moldova Mare, acceptarea mandatelor de către opoziție ar însemna „validarea fraudei și complicitate la uzurparea puterii de stat”.

„Conform Codului electoral, fiecare candidat poate refuza mandatul înainte de depunerea jurământului. Dacă opoziția își retrage toți candidații, Parlamentul nu poate fi constituit legal, ceea ce ar duce la alegeri repetate”, a subliniat ea, invocând Constituția.

Victoria Furtună susține că doar o asemenea acțiune radicală ar putea duce la „restartarea democratică” a țării:

„Nu are rost să stai patru ani într-un parlament decorativ. Mai bine o retragere demnă decât o participare de fațadă.”

omniapres.md
Publicitatea ta poate fi aici