main logo
1354

Vicepretora sectorului Ciocana, Elena Triboi, și-a dat demisia

Pretura sectorului Ciocana din Capitală a rămas fără vicepretor. Acest lucru se întâmplă după ce, Elena Triboi, și-a dat demisia.

Vicepretora sectorului Ciocana, Elena Triboi, și-a dat demisiaFoto: realitatea.md

„Recunosc, am cedat… Invidia și minciuna nu au mai putut fi tolerate… Mulțumesc colegilor din Pretura Ciocana, cât și celor din Primăria Chișinău. Mult Succes în continuare!”, se arată în mesajul Elena Triboi publicat pe o rețea de socializare, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Conform documentul, dispoziția cu privire la demisia Elenei Triboi a fost semnată joi, 20 ianuarie, de către viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban.

Elena Triboi s-a aflat în funcția de vicepretor al sectorului Ciocana din municipiul Chișinău din luna august a anului 2020.

Amintim că în luna ianuarie a anului 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese pe numele Elenei Triboi, vicepretorului sectorului Ciocana din municipiul Chișinău.

Mai exact, profitând de atribuțiile de serviciu și funcția sa, ar fi admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese manifesta prin favorizarea și luarea deciziilor în beneficiul companiei „Triboi-Com” SRL, în care figura în calitate de fondator.

Ghereta care era amplasată în sectorul Ciocana al Capitalei și care aparținea familiei acesteia, activa fără schemă de amplasare încă din luna aprilie 2020.

Ulterior, după cum scrie Ziarul de Gardă, ghereta familiei Triboi a fost evacuată în dimineața zilei de luni, 22 februarie 2021.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării