main logo
427

Verde.md împlinește un an: 500 de copaci, plantați în Capitală

A trecut exact un an de la lansarea proiectului Verde.md. Aducem mulțumiri tuturor celor care au participat la activitățile noastre. Prin eforturi comune, în doar un an, am reușit să contribuim suficient la ecologizarea capitalei.

Verde.md împlinește un an: 500 de copaci, plantați în Capitală

Vrem să vă împărtășim realizările noastre comune. În cursul anului am sădit mai mult de 500 de copaci în Chișinău. La lucrările de plantare au participat peste 700 de persoane. Cineva venea în parcurile din Chișinău cu prietenii și membrii familiei pentru a da viață tinerilor copaci. Altcineva cumpăra un arbore ca să-I ofere în dar prietenilor și apropiaților, sau pur și simplu ca să contribuie la înverzirea orașului. Pe lângă persoane fizice, la lucrări au participat mai mult de 20 de companii, pentru care procesul de plantare a devenit o adevărată ocazie de teambuilding. Proiectul a fost susținut de compatrioții noștri din străinătate, care au oferit copaci în dar orașului drag. Ca rezultat al activității noastre, în cele 12 parcuri din capitală a crescut semnificativ numărul de arbori, iar Chișinău s-a apropiat cu un pas de statutul de cea mai verde capitală europeană.

Încă o dată le mulțumim tuturor pentru participarea și interesul față de proiectul Verde.md. Suntem în creștere și în curs de dezvoltare, iar în curând vor exista noi locuri pentru plantare, deci rămâneți pe fază și alăturați-vă! Vom avea mulți puieți, astfel încât oricine să poată cumpăra un copăcel, făcându-le un cadou original prietenilor și celor dragi.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării