main logo
483

Venitul serviciilor de telefonie fixă a scăzut cu încă 12,5% în Moldova

Cererea de servicii de telefonie fixă în Moldova continuă să scadă. Despre aceasta arată datele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), publicate marţi.

Venitul serviciilor de telefonie fixă a scăzut cu încă 12,5% în Moldova

În trimestrul II al anului 2021 numărul total de conexiuni la serviciile de telefonie fixă au scăzut, comparativ cu sfârșitul anului 2020, cu circa 19,2 mii și au alcătuit 1,01 mil., arată datele statistice despre evoluția pieței serviciilor de telefonie fixă, transmite Știri.md.

Totodată, volumul total al vânzărilor pe piața respectivă s-a diminuat, față de perioada similară a anului trecut, cu 12,5% și a însumat 85,9 mil. lei, iar volumul traficului total de voce generat de utilizatorii de telefonie fixă a scăzut cu 20,3%, până la valoarea de circa 247 mil. de minute.

Datele statistice raportate de furnizori arată că numărul abonaților companiei Moldtelecom au scăzut cu 18,6 mii și au alcătuit circa 901,4 mii, iar numărul abonaților furnizorilor alternativi s-a diminuat cu 599 și a totalizat 107,1 mii.

Din totalul abonaților, 879,8 mii erau persoane fizice, iar 128,7 mii - persoane juridice. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă, raportată la 100 de locuitori, a scăzut cu 0,1 puncte procentuale și a alcătuit 38,8%.

Traficul de voce realizat de către abonații serviciilor respective către rețelele mobile s-a diminuat cu 2,1%, traficul generat în rețelele fixe a scăzut cu 8,3%, iar traficul realizat către rețelele internaționale s-a micșorat cu 31,6%.

În consecință, traficul mediu lunar de voce per abonat (MoU) s-a diminuat cu 20,6%, ajungând la 123 minute.

Urmare a diminuării numărului de abonați, a traficului de voce și volumului total al veniturilor de pe piața de telefonie fixă, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a redus cu 8,5% și a alcătuit 28,3 lei. S.A. ”Moldtelecom a înregistrat un ARPU cu valoarea de 29,6 lei, iar furnizorii alternativi – un ARPU de 16,7 lei.

La sfârșitul trimestrului II al anului curent, cota de piață a companiei Moldtelecom, în funcție de venituri, a fost de 93,8%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării