main logo
7601

Veaceslav Platon a fost eliberat din închisoare

Veaceslav Platon ar fi fost eliberat astăzi, 15 iunie, de către judecătorii de la Ciocana.

Avocat: Veaceslav Platon a fost eliberat din închisoareFoto: știri.md

Anunțul a fost făcut cu câteva minute în urmă de avocatul acestuia, Ion Crețu, pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

„Platon Veaceslav, după 4 ani de zile de chinuri, este liber. A fost admis demersul de suspendare a executării pedepsei!

Cât efort, dar în sfârșit am fost auziți, ca o persoană nevinovată să nu fie deținută ilegal, însă să fie trași la răspundere anume persoanele care au săvârșit infracțiunea.

Dacă nu cedezi, reușești!

P.S. Pentru acei care sunt împotriva eliberării lui Platon Veaceslav, încetați cu susținerea beneficiarilor reali ai furtului miliardului și nu reprezentați interesele lui Plahotniuc Vladimir, prin transmiterea unor mesaje false cetățenilor”, a scris avocatul.

Știri.md reamintește că Veaceslav Platon a fost condamnat în anul 2017 la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul BEM.

Ulterior el s-a mai ales cu o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani.

De menționat că în ultimele săptămâni acesta a fost audiat de procurori, iar filmulețele au fost ulterior scurse în internet.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării