Vârsta primei nașteri crește în Republica Moldova. Care sunt principalele cauze
Datele recente ale Agenției Servicii Publice arată că femeile din Republica Moldova devin mame tot mai târziu. Anul trecut, 780 de femei au devenit mame pentru prima oară la peste 36 de ani. Tendința de amânare a primei nașteri este condiționată de studii, carieră, stabilitatea financiară sau schimbări sociale.
Foto: tvrmoldova.mdDemografii susțin că într-un asemenea ritm vom ajunge să înregistrăm mari diferențe de vârstă a valurilor demografice, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Pentru Elena, prima sarcină a venit la 39 de ani.
„Am ales să întemeiez o familie mai târziu, pentru că am ales cariera, am studiat și în țară, și peste hotare, vreo 10 ani. Nu știu dacă vârsta sau alte probleme, dar psihologic este mult mai greu, pentru că există presiunea societății, a familiei, te întreabă „când?„ Acum, emoțional, sunt mai bine, dar ceva timp în urmă a fost mai greu”, spune Elena.
Pentru prima oară va deveni mamă și Diana, care are acum 31 de ani.
„Sunt foarte fericită, pentru că am așteptat foarte mult. E de la Dumnezeu. Ca să rămâi însărcinată, pentru unele femei este poate ușor, dar pentru altele este greu. Ca să porți un copil în pântece este ceva minunat, pur și simplu”, spune Diana.
Potrivit Biroului Național de Statistică, vârsta medie la care o femeie din mediul urban ajunge să aibă primul copil este de 29 de ani. La sate, este ceva mai puțin, 25 de ani. Fenomenul este condiționat de mai mulți factori, printre care sunt studii mai îndelungate, factorul economic, dar și problemele medicale.
„Multe cupluri își doresc să conceapă un copil când au loc de trai, când statutul socio-economic este stabil. Avem cupluri care se tratează de infertilitate, dar având în vedere și posibilitățile moderne, această problemă poate fi rezolvată”, a declarat șefă de secție, Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, Liliana Spânu.
„Pentru orice sarcină, fie la o vârstă mai mică, chiar și 20 de ani, 25, poate fi o naștere normală, dar poate fi și cu complicații. Și poate fi și la 30-35 de ani, o sarcină normală sau cu complicații”, explică medicul obstetrician ginecolog din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, Tamara Bâtcă.
Fenomenul este condiționat și de vârsta la care se înregistrează căsătoria.
„Și chiar dacă avem căsătorii, o bună parte din familii aplanează, fie din motive medicale, fie din considerente strict economice, nașterea primului copil. Sunt efecte de dezechilibre demografice, pentru că o să crească diferențele valurilor demografice generaționale în structura și componența demografică, pe care o și avem în structura și piramida demografică a ultimilor ani. În acest context, riscăm să ajungem la generații foarte mici”, a explicat demograful Valeriu Sainsus.
„Potrivit Agenției Servicii Publice, în 2021, aproape 470 de femei au avut primul copil la vârsta de 30 de ani. De la an la an, numărul crește, astfel că, în 2025, peste 540 de femei au devenit mame pentru prima dată la această vârstă. Nu poate fi trecut cu vederea nici numărul femeilor care devin mame la peste 36 de ani. În 2021, 543 de femei au devenit mame pentru prima oară, în 2025, 780 de femei au născut primul copil la peste 36 de ani. Cele mai multe nașteri la peste 36 de ani au fost în 2024 - peste 885”, relatează jurnalista Lilia Țurcanu.
La nivel european, vârsta medie la care femeile nasc primul copil este de 30 de ani. În Canada, una din cinci femei ajunge la vârsta de 40 de ani fără să aibă copii.