9586
Vârsta infectaților din R. Moldova: 4 bebeluși sunt internați la spital
Cei mai mulți dintre pacienții diagnosticați cu virusul COVID-19 în Moldova sunt persoane care au peste 40 de ani.
În același timp, au fost confirmate diagnozele a încă 11 copii, dintre care un bebeluș. Despre asta se precizează pe platforma online cu informații despre situația în țara noastră, transmite Știri.md cu referire la Zugo.md.
Conform sursei, distribuția pe vârstă a pacienților este următoarea:
- bebeluși de până la 12 luni – 4 cazuri;
- 1-5 ani – 15 cazuri;
- 5-9 ani – 15 cazuri;
- 10-19 ani – 35 de cazuri;
- 20-29 de ani – 104 de de cazuri;
- 30-39 de ani – 139 de cazuri;
- 40-49 de ani – 154 de cazuri;
- 50-59 de ani – 212 de cazuri;
- 60-69 de ani – 132 de cazuri;
- 70-79 de ani – 49 de cazuri;
- peste 80 de ani – cinci cazuri.
Din numărul total de 864 de cazuri, 105 sunt de import, iar 759 de îmbolnăviri au transmitere locală. Numărul de femei internate este mai mare decât numărul de bărbați.
Dintre pacienții diagnosticați, 30 persoane s-au vindecat deja, iar 15 s-au stins din viață din cauza virusului COVID-19.