Valentina Nafornița, înjosită de un dirijor: A doua zi mi-a sărutat mâna
Până a-și construi cariera solidă de astăzi, soprana Valentina Nafornița a fost pusă în situația de a-și demonstra și tăria caracterului, nu doar talentul. Într-un interviu cu Nata Albot, artista a povestit cum a reușit să țină piept și chiar să înfrunte un mare dirijor de la Viena, care și-a permis să o înjosească la începutul carierei sale.

Autoritatea și notorietatea dirijorului nu au speriat-o. Nafornița a povestit că i-a ripostat instant bărbatului care și-a depășit atribuțiile, transmite Știri.md cu referire la cancan.md.
„Am fost înjosită de un dirijor și, chiar dacă eram la începutul carierei, și chiar dacă veneam dintr-o țară în care nu eram încurajați, și societatea nici nu vorbea pe vremea ceea despre drepturi egale, eu aveam un instinct că trebuie să-i spun ceva și eu m-am ridicat și i-am spus domnului cela, care avea 65 de ani, mare dirijor la Opera de Stat din Viena: „Scuzați-mă, dar eu nu pot să lucrez așa”. Și directorului i-am spus că mâine nu mă prezint la repetiție dacă el mai strigă așa la noi, soliștii. A doua zi mi-a sărutat mâna”, și-a amintit soprana.
Acesta nu e unicul caz în care a înfruntat un bărbat mai suspus decât ea.
„Și azi nu-mi este frică, chiar și cu omul care mi-a oferit cariera să mă duc și să-i spun cu ce nu sunt de acord. Îi spun și avem mici conflicte. Nu mi-i frică, pentru că eu pe scenă sunt singură, el nu mai este cu mine.”