main logo
6383

Vadim Krasnoselski mulțumește Comisiei Europene pentru gazul umanitar

Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a venit cu un mesaj de mulțumire adresat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce a fost luată decizia de livrare a gazului umanitar european către regiunea transnistreană.

Vadim Krasnoselski mulțumește Comisiei Europene pentru gazul umanitarImagine simbol

„Stimată Ursula von der Leyen, în numele meu și al întregii regiuni transnistrene, vă mulțumesc dumneavoastră și colegilor dumneavoastră pentru cooperare și eficiență. Ședința comisiei de urgență din Moldova a avut loc. A fost luată decizia privind lansarea gazului umanitar european către regiune. Aspectele tehnice sunt în curs de discuție. Acest lucru a fost posibil cu participarea dumneavoastră. Vă mulțumim”, a scris Krasnoselski pe Telegram, transmite Știri.md.

Amintim că, ieri, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, a aprobat un set de măsuri necesare pentru valorificarea grantului de 30 milioane de euro, acordate de Uniunea Europeană, pentru sprijinirea ambelor maluri ale Nistrului în fața crizei energetice.

„Energocom” va achiziționa gaze naturale, în sumă de 20 milioane euro, de pe platforme de tranzacționare, autorizate din Uniunea Europeană și Ucraina, la condiții de piață. Ulterior, SA „Energocom” va asigura transmiterea gazelor naturale în baza unui grafic de livrare, agreat cu „Tiraspoltransgaz”, în unități energetice, care nu va depăși valoarea zilnică de trei milioane de metri cubi, echivalent în MWh. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării