Vacanțele în R. Moldova devin tot mai populare: Turismul intern, în creștere
În primele trei luni ale anului, aproape 66 de mii de persoane au apelat la serviciile agențiilor de turism din Republica Moldova, cu peste 11% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Biroul Național de Statistică, cei mai mulți au ales vacanțe peste hotare, însă cea mai mare creștere a fost înregistrată în turismul intern, care a avansat cu peste 41%.
Imagine simbolTurismul intern continuă să câștige teren în Republica Moldova, peste 17.000 de persoane alegând, în primele trei luni ale anului, destinațiile locale pentru vacanțe și excursii. Cele mai multe călătorii au fost organizate de agențiile din Chișinău și din regiunile centru și sud. Deși interesul pentru turismul local este în creștere, durata medie a sejururilor s-a redus de la 11 la aproximativ 8 zile, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Durata medie a vacanțelor peste hotare a crescut de la 5,3 la 6 zile, iar numărul total al zilelor petrecute în călătorii s-a majorat cu aproape 18%. Majoritatea persoanelor care au plecat din Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism au ales vacanțe de odihnă, însă s-a înregistrat o creștere semnificativă și a deplasărilor de afaceri, cu 58% față de anul trecut. Printre cele mai populare destinații s-au numărat Egipt, România, Turcia, Ungaria, Bulgaria și Italia.
În primele trei luni ale anului, agențiile de turism și tur-operatorii din Moldova au încasat aproape 495 de milioane de lei, cu 17,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a veniturilor, aproape 445 de milioane de lei, a provenit din călătoriile moldovenilor peste hotare.