main logo
18009

Vacanța de iarnă, prelungită pentru elevii din mai multe localități

Vacanța de iarnă va fi prelungită cu o zi sau două, pentru elevii din mai multe localități ale țării.

Vacanța de iarnă, prelungită pentru elevii din mai multe localitățipoză simbol

 Decizia a fost adoptată de Comisiile Situații Excepționale (CSE) la nivel de raion sau municipiu, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (cod portocaliu). În municipiile Chișinău și Bălți, la fel ca și în raioanele Anenii Noi, Orhei, Taraclia, Glodeni, Strășeni, Telenești elevii vor reveni în sălile de clasă pe 11 ianuarie, transmite Știri.md. 

În  raioanele Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dubăsari, Fălești, Florești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Rezina, Ungheni, Sîngerei vacanța se va încheia pe 9 ianuarie, cu revenire la școală pe 10 ianuarie.  

Modul și orarul recuperării orelor va fi decis de organele locale/municipale de specialitate în comun cu administrațiile instituțiilor de învățământ. 

În același timp, în unele raioane, școlile vor relua procesul educațional începând cu ziua de mâine, 9 ianuarie. Este vorba de Hîncești, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Dondușeni, Drochia, Edineț, Ocnița, Rîșcani, Soroca și UTA Găgăuzia. Excepție o constituie cei circa 600 de elevi din aceste localități care se deplasează cu transportul școlar, aceștia urmând să învețe de la distanță. 

Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza deciziile aprobate la nivel local de CSE și, la necesitate, va prezenta informații actualizate privind organizarea procesului educațional.  

Știri.md amintește că vremea se va schimba brusc în țară, iar în acest context meteorologii au anunțat Cod Portocaliu de avertizare. Astfel, în perioada 7-10 ianuarie, în țară va fi valabilă alerta meteorologică în care se prevăd condiții complicate ale vremii.

Echipele operative de reparații s-au pregătit să intervină pentru a remedia eventualele defecțiuni ale rețelei electrice provocate de ninsorile prognozate. Ministerul Energiei îndeamnă toți locuitorii să fie precauți și să respecte măsurile de siguranță şi de protecție împotriva electrocutărilor.

În contextul acestor informații, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) recomandă participanților la trafic să fie atenți și să respecte un șir de reguli.

...

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării