stiri Logo
main logo
main logo
531

Va fi sau nu uzina de deșeuri la Sângera? Consiliul local cere un referendum

Consiliul local din Sângera intenționează să organizeze un referendum consultativ prin care locuitorii să decidă dacă acceptă sau nu amplasarea unei uzine de gestionare a deșeurilor în localitate. Anunțul a fost făcut de primarul Valeriu Popa. Decizia a fost aprobată în unanimitate de consilieri, iar întrebarea propusă pentru vot este: „Sunteți pentru sau contra amplasării uzinei de deșeuri în Sângera?”

Va fi sau nu uzina de deșeuri la Sângera? Consiliul local cere un referendumImagine simbol

Solicitarea oficială a fost transmisă către Comisia Electorală Centrală, care a confirmat recepționarea demersului pe 5 mai 2026. Documentele anexate sunt în prezent analizate de instituție, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

Primarul susține că proiectul ar fi fost autorizat fără consultarea comunității și a administrației locale. În același timp, el afirmă că autorizația de mediu nu a fost suspendată, iar uzina ar continua să funcționeze, motiv pentru care consideră necesară consultarea populației.

Inițiativa vine pe fondul nemulțumirilor din localitate. Anterior, locuitorii au colectat peste 6.000 de semnături împotriva proiectului și au avertizat că ar putea recurge la proteste, inclusiv blocarea traseului Chișinău–Odesa.

De cealaltă parte, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că autoritățile locale erau informate despre destinația terenului pe care urma să fie construit centrul de reciclare.

agora.md
Publicitatea ta poate fi aici