Va fi declarat sediul PG utilitate publică? O comisie, creată de Guvern
Guvernul R. Moldova a aprobat instituirea unei comisii speciale care va cerceta necesitatea declarării lucrărilor de consolidare a sediului Procuraturii Generale drept de utilitate publică de interes național. Măsura vine în contextul unor blocaje generate de prezența unor încăperi aflate în proprietate privată în imobilul din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 73 din Capitală.

Proiectul a fost elaborat de Agenția Proprietății Publice, în colaborare cu Procuratura Generală, în baza Legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Comisia va analiza circumstanțele, va întocmi un proces-verbal și va prezenta Guvernului concluziile în termen de 30 de zile de la ședința de vot, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Directorul general al APP, Roman Cojuhari, a precizat, în cadrul ședinței de Guvern, că imobilul respectiv a fost transmis Procuraturii Generale, printr-o hotărâre din 2017, în scopul reorganizării activității instituției și consolidării spațiilor pentru toate subdiviziunile sale din Chișinău. Însă o parte dintre spațiile aflate la subsolul clădirii au fost privatizate din 2008, în baza unor proceduri de deetatizare a bunurilor publice.
Potrivit directorului APP, în ultimii ani, statul a inițiat multiple acțiuni pentru a readuce aceste spații în proprietate publică. Au fost purtate negocieri, s-au propus rezoluțiuni amiabile ale contractelor de vânzare-cumpărare, iar ulterior au fost oferite și posibilități de schimb cu alte bunuri imobile ale statului.
În unele cazuri s-au semnat contracte de răscumpărare, însă doi proprietari refuză în continuare să vândă spațiile pe care le dețin, afectând astfel integrarea completă a clădirii în patrimoniul public și buna funcționare a instituțiilor dislocate în acest imobil.
Prin instituirea comisiei de cercetare prealabilă, autoritățile urmăresc identificarea unei soluții legale care să permită statului să finalizeze procesul de consolidare a sediului Procuraturii Generale. Secretariatul Comisiei va fi asigurat de Agenția Proprietății Publice, care are și responsabilitatea de a urmări executarea acestei hotărâri.
Decizia intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.