main logo
4095

Urătură la sediul CNA: Ța-ța-ța căpriță ța, pe Costiuc nu ți l-om da!

Membrii Partidului „Democrația Acasă” au venit la sediul Centrului Național Anticorupție (CNA) în seara de Sfântul Vasile pentru a-l ura pe Vasile Costiuc, care, potrivit lor, a fost reținut pe nedrept.

Urătură la sediul CNA: Ța-ța-ța căpriță ța, pe Costiuc nu ți l-om da!Foto: captura video

Colegii de partid ai lui Vasile Costiuc au declarat că speră ca urătura lor să fie auzită nu doar de Costiuc, dar și de CNA și Parlament, transmite Știri.md.

"Ne-am adunat în preajma sediului CNA. Indignarea noastră este foarte mare. Noi nu vom ceda, inclusiv prin instanță. Vom scoate la iveală dreptatea care este în acest dosar. Așteptăm ziua de mâine, când va fi judecata. Sperăm că domnul Vasile este bine. Nu cred că ne aude, însă sperăm că urătura noastră nu va fi auzită doar de domnul Vasile, dar și de CNA și Parlament", a declarat unul dintre membri.

"Anul Nou la ușă bate, 

Procurorii dau din coate,

Cu dosare fabricate,

Fac ce fac, dar au de toate,

Casă, vile, bani, mașini

Ei iau mită doar din plin", a strigat un urător.

Mesajul nostru este: "Ța-ța-ța, căpriță ța, pe Costiuc nu ți l-om da!", a declarat o altă femeie.

Amintim că Vasile Costiuc a fost reținut pentru 72 de ore în dosarul „Primăria Durlești”, fiind bănuit că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și că ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora, zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești.

Pe parcursul zilei de 12 ianuarie curent, încă două persoane au fost reținute. Se mai cunoaște despre fostul deputat PDM, actualul consilier municipal Veaceslav Nedelea.

Încă pe 19 noiembrie 2021, CNA anunța că mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Toți sunt acuzați că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza orașului Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc.

Consilierul le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe acesta, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.

Beneficiarii finali ai terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar și persoane implicate în schemă. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat ar depăși 6,5 milioane de lei.

Mai devreme, Diana Crudu, fiica fostului primar de Durlești, a fost reținută și plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile în acest dosar.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării