Unul din șapte locuitori ai județului Iași este născut în Republica Moldova
Una din șapte persoane cu domiciliul actual în județul Iași este din Republica Moldova. În ultimii cinci ani, numărul de cetățeni născuți peste Prut care și-au făcut buletin de Iași a crescut cu 30%, vârful fiind înregistrat în primul an de după pandemie.
Imagine simbolDatele nu reflectă doar persoanele aflate la primul act de identitate, ci toate persoanele care figurează în baza de date cu domiciliul stabilit în Iași, inclusiv pe cele care și-au reînnoit actul de identitate, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.
Peste 132.400 de basarabeni au domiciliul la Iași
O adresă oficială a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) dezvăluie, în premieră, numărul de cetățeni din Republica Moldova, indiferent de vârstă, care au domiciliul în județul Iași: 132.400 de persoane, la finalul anului 2025.
În realitate, mult mai puțini trăiesc efectiv la Iași. Pentru mulți moldoveni, orașul reprezintă doar prima oprire în drumul spre Uniunea Europeană.
În comuna Grajduri, 70% din populație este formată din cetățeni din Republica Moldova: 4.400 de persoane din totalul de 6.300 de locuitori, potrivit datelor după domiciliu.
Primarul Constantin Zamfirache a declarat pentru Libertatea că fenomenul s-a mai temperat în ultimul an, însă autoritatea locală continuă să întâmpine dificultăți în gestionarea acestei categorii de populație.
Edilul a explicat că, după introducerea în lege a limitei de maximum 10 persoane pe locuință (Legea 163/2023), aproximativ 2.800 de cetățeni din Republica Moldova nu mai figurează cu domiciliu în comună. Este vorba despre persoane cărora le-a expirat actul de identitate și nu au mai putut să-l reînnoiască la aceeași adresă sau despre cei care și-au stabilit între timp reședința în alte state.
Chiar și în aceste condiții, numărul cetățenilor moldoveni rămâne ridicat. Autoritățile locale se confruntă frecvent cu dificultăți în acordarea beneficiilor sociale. Lunar sunt depuse zeci de dosare noi, unele prin intermediari, în baza unor procuri, iar verificarea acestora implică proceduri complexe și corespondență între instituții.
Situații similare se regăsesc și în alte localități din județul Iași, în special în comune mai îndepărtate de municipiul reședință, unde s-au format rețele de găzduire a persoanelor la diverse adrese.
Potrivit datelor MAI, în comunele Moșna, Costuleni, Prisăcani, Cozmești și Scânteia, populația este majoritar formată din cetățeni născuți în Republica Moldova. Comunități importante de moldoveni sunt și în Popești, Comarna, Hârlău, Răducăneni și Pașcani.
Cei mai mulți cetățeni din Republica Moldova sunt în municipiul Iași, unde sunt înregistrați 68.871 de oameni, reprezentând aproximativ 18% din populația cu domiciliu în oraș.
Creștere cu 30% în cinci ani
În ultimii zece ani, cel mai mare număr de cetățeni care și-au stabilit domiciliul în județul Iași a fost înregistrat în anul 2022, când au fost înregistrate 17.150 de persoane.
Acest vârf este explicat și prin efectul de recuperare după perioada pandemiei. În anii 2020 și 2021, activitatea serviciilor de evidență a populației a fost limitată, iar o parte dintre cereri au fost procesate ulterior.
Datele MAI confirmă acest lucru: în anul 2020, au fost eliberate doar 7.117 acte de identitate pentru cetățeni din Republica Moldova, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.