stiri Logo
main logo
main logo
1857

Uniunea Națională a Patronatului Român a deschis o filială la Chișinău

Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) și-a lansat, în mod oficial, filiala din Republica Moldova. Organizația își propune să contribuie activ la consolidarea cooperării dintre mediile de afaceri din România și Republica Moldova.

Uniunea Națională a Patronatului Român a deschis o filială la ChișinăuFoto: UNPR

Astfel, în perioada 21–23 ianuarie 2026, o delegație a UNPR, condusă de președintele organizației, Ioan Lucian, a efectuat o vizită de lucru la Chișinău, în cadrul căreia au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, ai Universității de Stat din Moldova, ai Ambasadei României în Republica Moldova, precum și ai altor instituții naționale, transmite Știri.md. 

În cadrul întrevederilor, părțile au discutat despre investițiile viitoare ale membrilor UNPR în Republica Moldova, dar și despre formularea unor propuneri adresate ministerelor moldovene, în scopul împărtășirii experienței mediului de afaceri din România în colaborarea cu instituții publice relevante în perioada de preaderare și aderare a României la Uniunea Europeană.

„Deschiderea filialei UNPR în Republica Moldova reprezintă mai mult decât o extindere instituțională – este un pas concret către crearea unei platforme permanente de dialog între mediile de afaceri din România și Republica Moldova și autoritățile publice moldovene, în sprijinul unui parcurs hotărât și coerent al Republicii Moldova către Uniunea Europeană”, a declarat Ioan Lucian, președintele UNPR.

Prin această inițiativă, UNPR își propune să faciliteze parteneriate între companiile românești și cele din Republica Moldova, să sprijine proiecte investiționale comune și să contribuie la consolidarea unui climat economic predictibil și competitiv în regiune.

Astfel, în timpul discuției cu viceprim-ministrul Vladimir Bolea, au fost prezentate principalele direcții strategice de dezvoltare economică ale Republicii Moldova și prioritățile ministerului în domeniul infrastructurii și dezvoltării regionale. Reprezentanții UNPR au vorbit despre misiunea organizației și rolul filialei nou-înființate ca platformă pentru investiții, cooperare economică și transfer de bune practici, exprimând totodată interesul mediului de afaceri românesc pentru proiecte comune sectoriale. La finalul întrevederii, președintele UNPR a propus constituirea unui grup de lucru consultativ comun între Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și UNPR, propunere care a primit acordul de principiu al viceprim-ministrului.

În cadrul întâlnirii cu ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a fost subliniată determinarea autorităților moldovene de a accelera alinierea sectorului energetic la politicile și standardele Uniunii Europene. La fel, părțile au abordat oportunităților de cooperare și investiții în domeniul energetic, precum și implicarea mediului de afaceri românesc în proiecte strategice. La finalul întrevederii, cu ministrul energiei, președintele UNPR a înaintat propunerea de constituire a unui grup de lucru comun cu rol consultativ, inițiativă care a primit acordul de principiu al ministrului.

Ioan Lucian a avut o întrevedere și cu secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, unde au fost discutate reformele economice și digitale în curs, precum și modalitățile concrete de sprijinire a antreprenoriatului. Părțile au convenit asupra constituirii a două grupuri de lucru, unul dedicat digitalizării și unul orientat către antreprenoriat, iar UNPR a solicitat ca filiala sa din Chișinău să devină membru al Consiliului Economic Consultativ. 

În cadrul întâlnirii de la Ministerul Finanțelor, ministrul Andrian Gavriliță și delegația UNPR au abordat aspecte legate de relația instituțională dintre stat și mediul de afaceri, cu accent pe impactul politicilor fiscale și bugetare asupra antreprenoriatului. Reprezentanții UNPR au prezentat experiențele României din perioada de preaderare și aderare la Uniunea Europeană, subliniind importanța evitării unor măsuri care ar putea afecta dezvoltarea sectorului privat. La finalul întrevederii, președintele UNPR a propus constituirea unui grup de lucru comun Minister–UNPR, propunere acceptată în principiu de ministru.

În continuare, reprezentanții români au avut întrevederi cu secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, unde președintele UNPR a propus organizarea, în toamna acestui an, a „Forumului Integrării Europene a mediului de afaceri din Republica Moldova. Totodată, părțile au comunicat despre impactului politicilor din domeniul muncii și protecției sociale asupra mediului de afaceri și asupra atractivității investiționale a Republicii Moldova. 

În cadrul vizitei la Chișinău, delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român s-a întâlnit cu conducerea Universității de Stat din Moldova. Membrii UNPR au propus dezvoltarea unor forme concrete de colaborare între mediul academic și mediul de afaceri, în special în domeniul formării profesionale, cercetării aplicate și transferului de cunoștințe. Cele două părți au convenit să procedeze, în cel mai scurt timp, la semnarea unui acord de parteneriat care să stabilească cadrul formal al cooperării instituționale.

Într-un final, Uniunea Națională a Patronatului Român a menționat că va continua dialogul instituțional inițiat la Chișinău și va dezvolta, în perioada următoare, mecanisme concrete de colaborare cu autoritățile și partenerii locali, în beneficiul comunității de afaceri și al economiilor celor două state.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici