main logo
2182

Uniunea Avocaților anunță încetarea grevei generale

Uniunea Avocaților din Republica Moldova a anunțat încetarea grevei generale. Decizia a fost luată după ce președinta Maia Sandu a declarat că va trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea nr. 242/2025 pentru modificarea Legii cu privire la avocatură.

Uniunea Avocaților anunță încetarea grevei generaleImagine simbol

„Uniunea Avocaților apreciază Decizia de nepromulgare a Legii nr. 242/2025 pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură. Uniunea va susține în continuare transpunerea în legislația națională a Directivelor europene privind exercitarea profesiei de avocat, precum și modificările necesare modernizării și ajustării cadrului legal cu privire la avocatură la realitățile actuale”, se arată în comunicatul Uniunii Avocaților, transmite Știri.md.

Amintim că avocații din R. Moldova au intrat în grevă generală pe 15 iulie, iar pe 28 iulie acțiunea de protest a fost prelungită.

Uniunea Avocaților a cerut repetat președintei Maia Sandu să nu promulge modificările recente la Legea avocaturii, invocând încălcarea principiilor constituționale și lipsa unei consultări transparente.

Într-un apel public repetat, avocații au susținut că un amendament propus de deputata Efimia Bandalac, deja votat de Parlament, nu a fost consultat cu ei, fapt care afectează grav independența, libertatea, autonomia profesiei de avocat, precum și dreptul avocaților de a alege și de a fi ales, iar în consecință afectează dreptul cetățeanului la asistență juridică calificată.

Președinta Maia Sandu a anunțat astăzi că va remite Parlamentului spre reexaminare modificările operate la Legea cu privire la avocatură. Astfel, noul Parlament urmează „să revadă proiectul în dialog cu profesioniștii din domeniu, cu societatea civilă și cu partenerii europeni și să revină cu o lege, care să asigure independența profesiei”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării