15 ianuarie, 08:41
1
1 858

Unde se construiește cea mai înaltă clopotniță din R. Moldova

15 ianuarie, 08:41
1
1 858

La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia, se construiește cea mai înaltă clopotniță din țară. Conform proiectului, clopotnița va avea o înălțime de 49 de metri. Spre comparație, clopotnița din Chișinău are înălțimea de 41 de metri, cu tot cu cruce.

Unde se construiește cea mai înaltă clopotniță din R. MoldovaFoto: wikimedia.org

Piatra de temelie a noului edificiu a fost pusă în luna aprilie anul trecut. „Cheltuielile lucrărilor se ridică la suma de 15-16 milioane de lei”, a specificat pentru IPN starețul mănăstirii, arhimandritul Vlasie Ușurelu, transmite Știri.md

La întrebarea cât vor dura lucrările de construcție, starețul a menționat că totul depinde de faptul în cât timp va fi adunată suma necesară de bani și de câți lucrători competenți se vor implica în realizarea proiectului.

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” este un locaș monahicesc de călugări și a fost construită prin străduințele arhimandritului Rafail Bodiu, fiind inaugurată în vara anului 1992. El a fost stareț al mănăstirii de la înființarea sa până în 2020, când a trecut la Domnul. 

Mănăstirea se află pe locul fostei tabere pentru copii, care a fost construita în 1975 și închisă în 1991. Complexul mănăstirii constă din două grupuri de clădiri. După trecerea starețului Rafail Bodiu la cele veșnice, stareț al mănăstirii din Nicoreni a devenit arhimandritul Vlasie Ușurelu.

Publicitate
Publicitate
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Publicitate

Loading...

5 apr, 2021 08:56
3
1 884

Cea mai înaltă clopotniță din Moldova va apărea la Mănăstirea Nicoreni

5 apr, 2021 08:56
3
1 884

La Mănăstirea din satul Nicoreni, raionul Drochia, va fi construită cea mai înaltă clopotniţă din Republica Moldova.

Cea mai înaltă clopotniță din Moldova va apărea la Mănăstirea Nicoreni

A fost visul fostului stareţ Rafael care i-a pus temelia, iar acum o echipă de tineri arhitecţi şi designeri vor să ducă la bun sfârşit lucrarea. Ei au făcut proiectul gratuit, iar acum e nevoie de aproape 10 milioane de lei, bani pe care slujitorii mânăstirii speră să-i adune cu ajutorul enoriaşilor, transmite Știri.md cu referire la TvrMoldova.md.

Conform proiectului, clopotniţa va avea o înălţime de 49 de metri. Arhimandritului Rafael, întemeietorul Mânăstirii, a sfinţit piatra de temelie a noii construcţii în urmă cu jumătate de an, înainte de a se stinge din viaţă.

"Cu un an în urmă, aproximativ, am venit aici şi am vrut să ajut cu ceva mănăstirea. Am venit cu propunerea la părintele Rafael, cu ce pot să-l ajut. Schiţa noi am discutat-o cu părintele ca să fie într-un stil cu soborul. A fost o plăcere şi este primul proiect de arhitectură pentru mine", susține Tatiana Brumă, designer.

Tatiana a reuşit să formeze o echipă de arhitecţi care au pregătit proiectul şi planul de amenajare a curţii. Clopotniţa va avea 5 etaje şi un nivel subteran. La parter se vor ţine slujbe pentru enoriaşi, iar la nivelele superioare vor fi ateliere şi încăperi pentru personalul mănăstirii.

"Este un proiect unicat în Republica Moldova, de aşa înălţime. Caracteristicile construcţiei noastre de tip nucleu central din beton armat, cu carcasă portantă şi cu zidărie portantă. Clopotul cel mai mare, amplasat la ultimul nivel, acoperit cu cupola din beton armat, la cota de 40 de metri", a declarat Corneliu Crețu, arhitect.

Curtea mănăstirii va fi decorată cu pavaj şi foişoare şi vor fi condiţii pentru slujbele religioase în aer liber.

"Să fie aşa o zonă plăcută, primitoare, un colţ de rai, cum spunea părintele Rafael. Să încapă toţi creştinii aici în teritoriu unde este liniştea sufletească", a mai adăugat arhitectul.

Cel mai mare clopot cântăreşte o tonă şi jumătate şi a fost adus de la Moscova.

"Credem că părintele de sus ne ajută, Dumnezeu cu oamenii aici pe pământ ne vor ajuta şi cred că vom realiza această lucrare şi o vom duce la bun fârşit., pe parcursul a câţi vor ani. Totul depinde şi de creştinii de bună credinţă, care vor veni cu un suport", a spus Arhimandritul Vasile, stareţul Mănăstirii Sfântul Proroc Ilie din Nicoreni.

Lucrările de construcţie a clopotniţei vor începe săptămâna viitoare.

16 oct, 2020 09:09
3
3 153

Sute de oameni, prezenți la înmormântarea starețului Mănăstirii Sfântul Ilie

16 oct, 2020 09:09
3
3 153

Stareţul mănăstirii „Sfântul Ilie” din Nicoreni, arhimandritul Rafail Bodiu a fost petrecut pe ultimul drum. Monahul a fost înmormântat în curtea mănăstirii, aproape de altarul bisericii și de chiliile călugărilor.

Sute de oameni, prezenți la înmormântarea starețului Mănăstirii Sfântul Ilie

Sicriul său a fost împodobit cu flori,aduse de cei peste o mie de enoriași care au venit să-și ia rămas-bun de la sfinția sa. Arhimandritul suferea de cancer, iar pe 22 octombrie urma să împlinească 61 de ani, transmite Știri.md cu referire la Nordnews.md.

Peste o mie de oameni au venit să-și ia rămas-bun de la părintele Rafail, medic de meserie și un adevărat tămăduitor de suflete.

"Pe Arhimandritul Rafail cred că tot nordul, cel puțin din generația mea îl cunoaște. Este și a fost un duhovnic care știa să îi primească pe toți cu inima deschisă, cu un sărut pe cap, cu o vorbă de alinare și am venit să îl petrcem pe ultimul drum.

Îl iubesc foarte mult toți copiii și familia noastră. Și l-au stimat și l-au iubit, a fost un povățuitor al nostru.

A fost un om foarte bun, a fost un om cu suflet mare, a fost un om grijuliu pe care îl interesa soarta tuturor și a copiilor și maturilor. Pe lângă faptul că era de ajutor era și un om care avea o un suflet plin de credință și bucurie. Radia a bunătate, radia a putere".

Părintele Constantin Cemschii, care l-a cunoscut pe arhimandrit încă din anii de studenţie, spune că părintele Rafail a fost cu adevărat alesul lui Dumnezeu.

"Dânsul venise fără de cin. Și l-a învrednicit Dumnezeu. Aceasta este o chemare, să îți iei „paramonul” pe tine și să fii un înger pământesc. Cu regret acuma îmi amintesc, că rar așa slujitori ca dânsul se învrednicesc de așa lucrare", a spus Constantin Cemschii.

La funeralii au venit fețe bisericești, enoriași din toată zona de nord, precum și persoane cu funcții publice.

"El a fost un pilon al credinței ortodoxe din Moldova. A fost un om cu suflet mare, ea ajutat pe toți cu ce a putut, i-a îndemnat pe toți să meargă pe calea cea dreaptă. Oricare problemă te îndemna să o rezolvi în așa mod ca să fie bine pentru familie, pentru apropiați. Nu știu dacă mai este în Republica Moldova un pilon așa cum a fost Arhimandritul Rafail", a spus Dascăl Ion, vicepreședintele raionului Drochia.

"Arhimandritul Rafael a fost un duhovnic pentru toți credincioșii orodocși ai Republicii Moldova. Pentru mine personal a fost un tată, care l-am pierdut la ziua de astăzi. Dar cred că se va ridica la cer și se va ruga pentru noi ortodocșii, pentru tot poporul Republicii Moldova. După el a rămas unica maica lui și o republică întreagă îndurerată, cu inimile plânse, cu capul aplecat", a spus Boris Marcoci om de afaceri, consilier municipal, Bălți.

Interpretul de muzică populară Anatol Latîșev l-a cunoscut pe arhimandrit acum treizeci și ceva de ani. Artistul spune că starețul s-a dăruit toată viață pentru a aduce în sufletele oamenilor parte din Iubirea și Adevărul Divin.

"El a venit la o tabără pionerească, pe atunci așa era, dar a făcut raiul pe pământ. A făcut o mănăstire de zile mari. A fost un stâlp al bisericii noastre ortodoxe. Îmi pare rău că a plecat la această vârstă de doar 60 de ani. Mă bucur că a venit atâta lume. Au venit toți cei care s-au mărturisit la el, cei care au stat cu el la rugăciune", a spus Anatol Latîșev, artist al poporului.

Plecarea la ceruri a părintelui Rafail este o pierdere mare pentru toți, dar mai ales pentru preoțime.

"Pe nimeni nu l-a respins, întotdeauna mergea la întâmpinare fie cu rugăciune, fie cu un sfat, cu o povață. A noua zi, atunci când biserica înalță rugăciune la Dumnezeu cade în ziua lui de naștere. Ziua 40, când este săvârșită o rugăciune mai deosebită, când Dumnezeu rânduiește sufletul până la a doua venire, până la strașnica judecată, cade de ziua îngerului. Este numai voia lui Dumnezeu", a adăugat Arhimandritul Paisie Cecan, starețul Mănăstirii „Noul Neamț”.

"Părintele Rafael a fost pentru toată Moldova slujitorul bisericesc care i-a făcut pe oameni să creadă în Dumnezeu. De la el și noi fiind copii am aflat ce este biserica, era un model pentru noi, din acest motiv mulți dintre discipolii lui au ales această cale. Desigur că aceasta este o pierdere enormă, nu doar pentru Mănăstirea Nicoreni, dar și pentru întreaga Moldovă.

Astăzi noi îl petrecem în patria cerească pe Părintele Arhimandrit, dar ne asigurăm de faptul că vom avea un rugător acolo în ceruri", a spus Episcopul Ioan de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei

Părintele Rafail este cunoscut pentru faptul că a început în 1992 construcția primei mănăstiri din nord-vestul țării. A studiat arhitectura ecleziastică din România, Rusia și Ucraina, astfel încât să construiască o mănăstire cu o arhitectură unică.

2 sep, 2020 18:10
7
571

Ce riscă preotul care a arborat drapelul României pe clopotniță

2 sep, 2020 18:10
7
571

Preotul unei biserici din raionul Ungheni riscă amendă pentru că a arborat drapelul României pe clopotniță. Este vorba despre Nicolae Tverdostup, parohul bisericii din localitatea Romanovca.

Ce riscă preotul care a arborat drapelul României pe clopotniță

Contactat de tv8.md, părintele spune că lăcașul sfânt este subordonată Patriarhia de la București și arborarea drapelului îl consideră un gest de recunoștință față de poporul român, transmite Știri.md.

Preotul spune că a fost vizitat de polițiștii din Ungheni, care i-au întocmit un proces verbal pentru încălcarea legii.

„Cred că o să-mi pună amendă, mărimea n-o știu, dar eu am să mă iscălesc că nu sunt de acord cu învinuirea pe care mi-o aduce și nu mă simt vinovat”, a declarat preotul.

Preotul Nicolae susține că recent a înălțat clopotnița cu susținerea financiară a României.

Vezi și:

Un deputat acuză poliția că ar fi încercat să spargă ușa unei biserici