main logo
12531

Unde a fost găsită adolescenta de 17 ani dispărută fără urmă la Hâncești

A plecat de acasă acum doua săptămâni și nu s-a mai întors. Este vorba despre o tânăra de 17 ani, dintr-un sat din raionul Hânceşti.

Unde a fost găsită adolescenta de 17 ani dispărută fără urmă la Hâncești

Cei apropiați au căutat-o cu disperare, însă nu au mai dat de urma ei, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Părinţii fetei spun că aceasta a mai fugit de acasă acum două luni, însă nu pentru atâta timp, de aceea s-au adresat poliţiei. 

În timp ce echipa noastră de filmare realiza reportajul despre acest caz, adolescenta a fost găsită la Orhei.

Tânăra a ieșit din casă, îmbrăcată sumar, în dimineața zilei de 11 ianuarie, după ce a fost sunată de cineva, iar de atunci nu a mai dat niciun semn.

"Nu ştiu nimic, de ce. Eu eram la lucru, soţul tot. Nu a fost o fată ca să se ducă, a fost o fire închisă. Nici mie că sunt mama ei nu mi-a spus nimic", a spus mama fetei, Svetlana Rotaru.

Cei doi fraţi ai fetei erau acasă în momentul în care aceasta a plecat.

"Sora mea vorbea cu prietenul ei, după ce a vorbit a pus receptorul şi a început a plânge şi a plecat. Ea era îmbrăcată într-o coftă subţire şi într-o pereche de ghete şi după nu am mai văzut-o", a spus sora fetei. 

Şi tatăl tinerei este nedumerit de acțiunile fiicei sale. El ne-a povestit cum aceasta a fugit de acasă în luna noiembrie sub pretextul că iese cu prietenele în sat, însă, după trei zile a fost găsită la Chişinău.

"A mai fugit, a mai fugit, dar a venit acasă acum însă azi nici nu răspunde la telefon, e închis telefonul. Tot aşa am dat în căutare şi au găsit-o şi a mers soţia la Chişinău şi a adus-o acasă", a spus tatăl fetei, Grigore Rotaru. 

După ce a plecat a doua oară de acasă, adolescenta a sunat asistenta socială din localitate, pentru a-i spune că este la un prieten din Chișinău. Femeia a refuzat să vorbească cu echipa noastră de filmare, dar în spatele camerei ne-a spus că fata este cam retrasă de fire şi nu prea are prieteni.

"A început să se destăinuie şi am început să înţeleg ce are. - Dar care era motivul că a fugit? - Tot la prietenul ei a plecat. A vorbit cu el pe facebook, a discutat  - Totuşi are reţele de socializare - Da".

Adolescenta a absolvit clasa a 9-a acum doi ani, iar de atunci nu are nicio ocupaţie.

"Nu aş spune că familia e social vulnerabilă cum nu ar fi se descurcă. Mama lucrează, el se mai duce cu ziua", a spus primarul comunei Voinescu, raionul Hînceşti, Serghei Rotaru. 

Oamenii din sat spun că au aflat din presă despre dispariția fetei.

"Era o fetiţă cuminte, o vedeam trecând pe drum, nu am găsit ca să fie rea fata. S-a mai auzit că ea a mai dispărut, dar au găsit-o".

"La televizor am văzut dimineaţă. Este o persoană simplă, onestă, nu am avut nimic probleme, nu am auzit nimic din partea ei. Ea mai mult stătea în deal la bunica, stătea şi acasă, dar acasă când venea, când nu venea".

Minora a fost găsită de poliţiştii din Orhei, acasă la o femeie.

"A fost găsită astăzi vie şi nevătămată pe teritoriul raionului Orhei. La moment minora este în afara oricărui pericol. Poliţia urmează să stabilească toate circumstanţele, inclusiv motivul care a determinat-o pe minoră să plece de acasă", a comunicat ofiţerul de presă al Inspectoratului General de Poliţie, Mariana Beţivu. 

Potrivit Inspectoratului General de Poliţie, de la începutul acestui an, în jur de 50 de minori au fugit de acasă.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării