main logo
4555

Un vis realizat: Istoria unei femei care a devenit polițistă de frontieră

Într-un sat liniștit din nordul Moldovei, o tânără cu visuri mari și ambiții mărețe a crescut într-o familie unde „frontiera” era mai mult decât o profesie. Olga Vozian, astăzi ofițer superior al SPF Otaci, își amintește cu drag de anii copilăriei, când valorile precum disciplina, responsabilitatea și integritatea erau fundamentul educației sale.

Un vis realizat: Istoria femeii care a devenit polițistă de frontierăFoto: Poliția de Frontieră

Fratele său, la fel polițist de frontieră, a fost un adevărat model pentru ea. Prin exemplul său, i-a insuflat Olgăi nu doar dorința de a proteja hotarele țării, dar și un set de valori care o definesc și astăzi: corectitudine, respect și dedicare.

În 2012, Olga a decis să urmeze exemplul fratelui său și s-a alăturat Poliției de Frontieră. A început ca specialist la Serviciul secretariat din cadrul Direcției regionale Otaci, transmite Știri.md.

Astăzi, Olga este o polițistă de frontieră puternică și dedicată, care coordonează operațiuni complexe la frontiera de stat, de la supravegherea zonei de frontieră până la gestionarea fluxurilor de persoane în punctele de trecere. Cu o responsabilitate imensă, ea trebuie să ia decizii rapide și eficiente, asigurând totodată siguranța cetățenilor și protejarea intereselor naționale.

„A fi polițist de frontieră înseamnă mult mai mult decât a purta o uniformă”, mărturisește Olga. „Înseamnă să fii primul zid de apărare al țării, să veghezi asupra liniștii și siguranței cetățenilor. Este o responsabilitate uriașă, dar și o mare onoare”, adaugă ea.

Întrebată ce o motivează să continue, Olga răspunde: „Fiecare zi este o nouă provocare, dar și o nouă oportunitate de a învăța și de a crește. Satisfacția de a vedea rezultatele muncii mele, de a ști că contribui la siguranța țării, este o recompensă inestimabilă”.

În paralel, cu aceeași dedicare, Olga își găsește timp și pentru una dintre pasiunile sale - prepararea deserturilor.

„Această îndeletnicire este pentru mine o formă de relaxare și creativitate”, spune Olga.

Povestea Olgăi Vozian este o inspirație pentru noi toți. Este povestea unei femei care, prin muncă și dedicare, a reușit să-și construiască o carieră frumoasă și să contribuie la siguranța țării.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării