Un ucrainean, prins la frontieră cu permisul fals: Ce le-a spus vameșilor
Un cetățean ucrainean în vârstă de 27 de ani s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Lipcani-Rădăuți-Prut cu un permis de conducere falsificat. Tânărul se afla la volanul unui automobil înregistrat în Ucraina.
Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost consemnat ieri, 3 aprilie, la ieșirea din Republica Moldova, transmite Știri.md.
La solicitarea polițistului de frontieră, șoferul a prezentat actele necesare, printre care și permisul de conducere ucrainean, care s-a dovedit a fi falsificat.
În cadrul audierilor, acesta a declarat că deține un alt permis veridic pe teritoriul Ucrainei. Din cauza războiului și a mobilizării, tânărul a fugit din țară și și-a perfectat un alt permis, fals, în Republica Moldova.
Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar cercetările pe caz continuă.