main logo
1319

Un tată de tripleți din Moldova, nevoit să plece peste hotare

Soții Elena și Vasile Spînu din Chișinău au sărbătorit anul acesta zece ani de căsnicie.

Un tată de tripleți din Moldova, nevoit să plece peste hotare

Sărbătoarea, sau cum se mai spune „Nunta de aluminiu sau de tinichea”, a avut loc la mijlocul acestei veri, când Elena era deja însărcinată în luna a șaptea. Urma să nască în septembrie, iar cel mai mult acest moment era așteptat de Cristian, primul lor copil, transmite Știri.md cu referire la odoras.md.

Cristian are șase ani, este ascultător, talentat, practică gimnastica și șahul. Își dorea un frățior pentru care aduna toate jucăriile. Dorința atât de mare era împărțită și cu părinții, care, de ceva timp, se visau din nou cu un bebeluș în brațe. Dar i-a așteptat o surpriză – în familia lor au apărut de curând trei noi bebeluși.

Pentru că, de la naşterea tripleţilor, tatăl Vasile este nevoit să muncească la două locuri de muncă, reporterul Odoraş a putut să discute doar cu mama copiilor și să le afle istoria interesantă. „La opt săptămâni am mers la ultrasonografie și așteptam să ne spună că vom avea un copil. Când am primit noutatea, a fost un șoc foarte mare pentru noi. În primul rând nu ne-am așteptat la tripleți. Din toate rudele noastre nimeni nu a avut nici măcar gemeni. Aproximativ peste două luni ne-am împăcat cu acest gând. Nici Cristian nu înțelegea cum mămica o să aducă acasă încă trei copii. Ne făceam griji și pentru sarcină, dar a decurs totul cu bine”, povestește Elena emoționată.

A născut prin cezariană trei copii sănătoși. Împreună cu soțul și cu primul copil au ales și numele nou-născuților: Ana, Victoria și Daniel. Băiatul este cel mai măricel, mai energic, încă din burtă era așa, iar fetele sunt mai liniștite.

„La nașterea primului copil credeam că o să-mi fie greu, dar m-am descurcat. Însă cu trei copii este de trei ori mai greu. Când se trezește unul, se trezesc și ceilalți doi. Am împrumutat un cărucior și în zilele mai frumoase am reușit să ieșim la plimbare. Unii trecători ne felicitau, ne doreau răbdare, multă sănătate… Recent chiar și o mașină ne-a claxonat și șoferul ne-a arătat din mână semnul „Super!”.  La 32 de ani nici nu-mi vine a crede că sunt mama a patru copii. Mă mândresc cu aceasta!”, a adăugat mămica.

De când s-a mărit familia, tatăl copiilor, Vasile, are două locuri de muncă. Acasă vine noaptea târziu, nerăbdător să-și revadă copiii și soția. Noaptea se trezește și el atunci când micuții cer mâncare la fiecare trei ore. Cheltuielile familiei s-au mărit considerabil. Pe lângă serviciile comunale, doar pentru întreținerea tripleţilor suportă cheltuieli de cel puțin 6.000 de lei. Pentru a putea asigura familia cu cele necesare, Vasile planifică să plece la muncă peste hotare. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării