Un tânăr și-a furat fosta mașină cu ajutorul cheilor de rezervă
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Chișinău este cercetat penal fiind suspectat de răpirea unui automobil.
Colaj: Știri.mdPotrivit oamenilor legii, bănuitul, aflându-se pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei, a observat fosta sa mașină de marca „Mazda”, pe care a vândut-o unei persoane, fără întocmirea certificatului de înmatriculare a actului de proprietar, transmite Știri.md.
Mașina era parcată pe marginea carosabilului, iar tânărul, folosindu-se de cheile de rezervă pe care le avea la el, a descuiat-o și a plecat într-o direcție necunoscută.
Așadar, în urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale angajaților Inspectoratului de Poliție Botanica, suspectul a fost identificat, iar automobilul a fost depistat la domiciliul acestuia.
În prezent, tânărul este cercetat penal în stare de libertate. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67.500 de lei sau închisoare de până la trei ani.