main logo
10878

Un tânăr riscă ani de închisoare pentru că a fost lovit de un poliţist

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Căuşeni, riscă să ajungă după gratii pentru a ar fi agresat fizic pe un polițist. Cu toate acestea, în realitate, polițistul este cel care l-a lovit pe tânăr. Mai mult, momentul conflictului a fost surprins de camerele video din secția de internare a Spitalului raional Căuşeni.

Un tânăr riscă ani de închisoare pentru că a fost lovit de un poliţistColaj: Știri.md

Din înregistrarea video se observă Alexei, mâna căruia sângera puternic, se opune și încearcă să-i explice ceva polițistului. Totuși, cel din urmă nu-l părea că vrea să-l asculte pe Alexei. Așadar, tânărul îl împinge pe polițist peste braț și, cel din urmă îi aplică tânărului două lovituri puternice peste faţă. Ulterior, în încăpere mai apar încă doi poliţişti, transmite Știri.md, cu referire la crime-moldova.com.

De menționat că, din video se observă că polițistul are un comportament agresiv față de Alexei. 

S-a stabilit că în acea seară, Alexei Cernat a consumat băuturi alcoolice cu colegii săi de muncă. La un moment dat, între aceștia s-ar fi iscat un conflict, care a degenerat în bătaie la scurt timp. După bătaie, Alexei a pornit spre casă, însă nu a reușit să ajungă prea departe, căci a fost reținut de oamenii legii. 

Ulterior, Alexei a fost dus la Spitalul raional Căușeni, însă nu pentru acordarea ajutorului medical, ci pentru prelevarea probelor biologice pentru a-i proba starea de ebrietate.

„Când am intrat în spital, am văzut că curge mult sânge şi m-am speriat. Am crezut că îmi vor da ajutor. Dar poliţistul a spus că trebuie mai întâi să dau explicaţii de ce eram beat la volan. Eu am insistat să-mi fie mai întâi pansată mâna. L-a împins pe umăr, dar el m-a lovit că am văzut stele verzi. Mi-a zis că mă duce unde nu sunt camere video şi o să văd cum bate poliţia din Căuşeni”, a povestit Alexei Cernat versiunea sa asupra celor întâmplate.

Polițistul implicat în caz, Andrian Garjdeu a refuzat însă să dea careva declarații în acest sens, invocând că a făcut declarații în şedinţa de judecată.

De menționat că, procurorii din Căuşeni, pe lângă dosarul penal pentru că s-a eschivat de la prelevarea probelor biologice, îl mai învinuiesc pe Alexei Cernat de agresiune fizică asupra unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii. Dosarul se află pe ultima sută de metri în Judecătoria Căuşeni.

La rândul său, Alexei Cernat a depus şi el o plângere pentru tortură, tratament inuman şi degradant din partea poliţiştilor, însă procurorii au refuzat să pornească dosar penal. Bărbatul s-a adresat în judecată, însă fără niciun rezultat. 

„Sunt conştient că am încălcat legea şi sunt gata să răspund pentru aceasta. Dar nu şi pentru ce nu am făcut. Poliţistul m-a bătut, iar eu sunt tras la răspundere”, a mai declarat Alexei Cernat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării