main logo
906

Un tânăr, încătușat în timp ce încerca să pornească mașina furată din Chișinău

Un tânăr în vârstă de 23 ani, originar din raionul Teleneşi, a fost reţinut în flagrant delict de către oamenii legii.

Un tânăr, încătușat în timp ce încerca să pornească mașina furată

Acesta, cu o rangă metalică, a deteriorat lacătul automobilului de model „Honda CRV”, parcat pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani, cu scopul de a-l răpi, transmite Știri.md.

Individul a fost observat de poliţişti în jurul orei 01:00, în timp ce patrulau prin zonă. La faţa locului a fost solicitată grupa operativă pentru efectuarea cercetărilor şi stabilirea tuturor circumstanţelor, iar făptaşul a fost escortat la Inspectorat pentru audieri.

În acest context a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru răpirea mijlocului de transport, bănuitul riscă amendă în mărime de la 29.000 lei până la 67.500 lei, sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării