Un tânăr din Ialoveni, cercetat penal pentru furturi din două gospodării
Un tânăr de 19 ani din raionul Ialoveni este cercetat penal, fiind suspectat că ar fi comis furturi din două gospodării din localitățile Sociteni și Ruseștii Noi.

Potrivit Poliției, faptele au avut loc la sfârșitul lunii mai, în timp ce proprietarii nu erau acasă. Profitând de neglijența acestora, suspectul ar fi pătruns în case și ar fi furat bunuri și bani, transmite Știri.md.
În prima gospodărie, din Sociteni, tânărul ar fi sustras instrumente în valoare de aproximativ 30.000 de lei, pe care ulterior le-a vândut pe piața neagră.
Respectiv, la câteva zile distanță, pe timp de noapte, ar fi pătruns într-o altă gospodărie din Ruseștii Noi, de unde ar fi furat peste 60.000 de lei.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat, iar o parte din bunurile furate au fost recuperate și returnate proprietarilor.
Tânărul este cercetat penal în stare de libertate și riscă până la 4 ani de închisoare, amendă de până la 67.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității.
Poliția îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele, chiar și atunci când lipsesc pentru perioade scurte, și să anunțe imediat orice activitate suspectă la numărul 112.