main logo
1112

Un tânăr din Fălești, reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, originar din Fălești, este cercetat penal pentru punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari. Acesta a fost reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri.

Un tânăr, reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuriFoto: Politia.md

Potrivit oamenilor legii, în cadrul documentării, s-a stabilit că suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională specializată în comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online, transmite Știri.md. 

Suspectul primea droguri de tip marijuană, în cantități angro, apoi le plasa în ascunzișuri, după care erau distribuite consumatorilor finali prin intermediul magazinelor online. De menționat că, pe piața neagră, valoarea drogurilor scoase din circuit se estimează la peste 50.000 de lei.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la șapte la 15 ani.

„În continuare, polițiștii desfășoară acțiuni speciale de investigații și măsuri de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și altor persoane implicate”, mai anunță oamenii legii. 

Foto: Politia.md

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării