3866
Un tânăr de 20 de ani, prins de oamenii legii cu substanțe interzise
Polițiștii Secției asigurare ordine publică a INSP au reținut pe bd. Iuri Gagarin din Capitală un tânăr în vârstă de 20 de ani, originar din raionul Ștefan Vodă, care deținea substanțe interzise.
Foto: Politia.md
Potrivit oamenilor legii, tânărul a atras atenția polițiștilor prin schimbarea bruscă a direcției de deplasare la apariția forțelor de ordine, transmite Știri.md.
De menționat că acesta a predat benevol mai multe pachețele ce conțineau „mefedronă”.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Botanica pentru continuarea investigațiilor și documentarea cazului conform procedurilor legale, iar pachețelele au fost transmise pentru efectuarea expertizei.