main logo
1372

Un tânăr dat în căutare națională, reținut pentru 72 de ore: Ce infracțiune a comis

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Telenești, anunțat în urmărire penală de mai multe inspectorate din Republica Moldova, având măsura preventivă de arest pentru 30 de zile pentru escrocherie, a fost reținut de polițiști.

Un tânăr dat în căutare națională, reținut: Ce infracțiune a comisImagine simbol

Potrivit oamenilor legii, de către polițiștii și procurorii din Strășeni, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, au fost descinse percheziții într-un apartament din Capitală unde se afla suspectul, transmite Știri.md

În cadrul documentării, oamenii legii au stabilit că suspectul a fost anterior judecat și condamnat la trei ani cu privațiune de libertate pentru dobândirea mijloacelor financiare prin intermediul clonării rețelelor sociale (Odnoklassniki, Facebook). 

S-a constatat că individul, sub pretextul că rudele se află în stare gravă la spital, cerea mijloace financiare și, mai apoi, prin intermediul Serviciului taxi, însușea sumele bănești.

Mai mult, acesta acționa în complicitate cu un tânăr în vârstă de 22 de ani din Hâncești.

În urma acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate obiecte probatorii, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării