Un șofer s-a filmat cum circulă cu 200 km/h pe șoseaua Chișinău-Orhei
Pun popularitatea virtuală mai presus decât propria viață. Un șofer s-a filmat cum circulă cu 200 de km/h și a postat imaginile pe o rețea de socializare.

Imaginile sunt surprinse pe traseul Chișinău-Orhei, transmite Știri.md cu referire la echipa.md.
În secvența video, șoferul își comentează singur gestul prin faptul că vrea să le demonstreze tuturor celor care nu credeau că mașina lui poate atinge o astfel de viteză că nu au dreptate.
Imaginile au fost expediate de un urmăritor al șoferului. Acesta a relatat că își face griji atât pentru viața automobilistului, cât și pentru alte persoane care ar putea avea de suferit de pe urma iresponsabilității șoferului.
Ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, ne-a relatat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute, iar vitezomanul va fi sancționat conform legii.