Un șofer din Chișinău caută martori pentru a scăpa de amendă
Șoferul care a fost învinuit de provocarea unui accident la începutul săptămânii pe strada Petricani caută martorii accidentului pentru a putea scăpa de amendă.
Potrivit șoferului, acesta mergea regulamentar și că el a fost tamponat de un taxi care avea viteză excesivă, transmite Știri.md.
„La intersecție am aprins indicatorul, dar nu am reușit să fac manevra și în mine s-a tamponat un taxi care venea cu o viteză mare.
Acesta a depășit 3 automobile, în al treilea mă aflam eu. Poliția mă face pe mine vinovat.
Dacă cineva a văzut momentul accidentrului vă rog să mă ajutați”, a declarat șoferul.
Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat că oamenii legii deocamdată nu au stabilit cine se face vinovat de producerea accidentului, din motiv că nu au fost acumulate încă toate probele.
„Materialul se află în derulare, iar șoferul care se face vinovat de producerea accidentului urmează a fi stabilit”, a declarat Stati.
Reamintim că accidentul s-a produs în dimineața zilei de luni, iar în urma impactului, automobilul de taxi a ajuns într-un stâlp.
Sursa foto: facebook/ GBM