main logo
779

Un șofer cu permisul falsificat, identificat la trecerea frontierei

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est au depistat un conducător auto în posesia căruia se afla un permis de conducere cu semne de falsificare.

Un șofer cu permisul falsificat, identificat la trecerea frontiereiFoto: Poliția de Frontieră

Drept rezultat al cercetării documentelor oficiale, oamenii legii au documentat un cetățean al Ucrainei, care s-a prezentat ieri, 10 aprilie 2024, în punctul de trecere a frontierei Tudora, transmite Știri.md.

Potrivit precizărilor Poliției de Frontieră, străinul s-a apropiat pe sensul de intrare în țară, conducând propriul vehicul. 

„În timpul verificării actelor de călătorie și celor pentru mijlocul de transport, polițistul de frontieră a avut o bănuială asupra autenticității permisului de conducere. Documentul ar fi fost eliberat de către autoritățile competente din Ucraina. După o examinare amănunțită a permisului, utilizând tehnica specială, s-a confirmat că este falsificat”, susțin oamenii legii. 

La audieri, bărbatul de 44 de ani a recunoscut că și-a perfectat permisul prin intermediari. 

În continuare cazul este cercetat, iar documentul a fost trimis în laboratorul criminalistic al IGPF pentru examinare suplimentară.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării