main logo
54596

Un singur consumator a trecut la gazul de 10 lei al lui Șor. Cine este el

Doar un consumator a plecat de Moldovagaz la NordGaz, furnizorul care a promis să livreze gaze la un tarif de zece lei.

Un singur consumator a trecut la gazul de 10 lei al lui Șor. Cine e elColaj: Știri.md

Despre acest lucru a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a precizat în cadrul unui live că este vorba despre însuși directorul NordGaz, transmite Știri.md.

„Deocamdată există un sigur consumator care a trecut la NordGaz, este chiar directorul NordGaz. Din informația pe care o am de la Moldovagaz, acum la el se întâmplă un lucru anormal, pentru că deși el a trecut la NordGaz și teoretic Moldovagaz nu-i furnizează gaz, el gaze în R. Moldova nu a importat și, din câte înțelegem, pe piața internă gaze tot nu a procurat. Cu alte cuvinte, acest consumator nu face altceva decât să ia gaze din sistem și nu există o claritate de unde le-a luat”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Parlicov, compania NordGaz va fi pusă în situația de a demonstra dacă chiar poate importa și livra gaze naturale în R. Moldova, iar dacă acest lucru nu va putea fi dovedit, atunci autoritățile vor lua toate măsurile de rigoare.

„Din păcate, ceea ce vedem la moment este că ei fac exact ceea ce au făcut în sistemul bancar, încearcă să speculeze pe încrederea oamenilor. Ei gaz nu furnizează, nu importă, pur și simplu iau din sistem. Aceasta nu este activitate de livrare a gazelor, aceasta nu este ceea ce au promis. Acest director nu este din sistemul energetic, este jurist, avocat. Din câte înțeleg, logica lor este să găsească lacunele din legislație și să le exploateze. Dacă vor să joace în jocuri de noroc cu statul - poftim, dar vă spun din start că noi știm să ne facem meseria. Dacă vor fi identificate lacune în legislație, ele vor fi identificate. Ori vă apucați real de furnizat gaze, ori vor fi consecințe pe care trebuie să vi le asumați”, a conchis Parlicov.

Amintim că cetățenii din UTA Găgăuzia ar putea achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale la iarnă. Cel puțin asta promite guvernatoarea regiunii, Evghenia Guțul.

La scurt timp, Vadim Ceban a venit cu o reacție declarând că Moldovagaz nu cunoaște nimic despre noile tarife și noul furnizor pentru Găgăuzia.

Ulterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că Evghenia Guțul nu va putea să aducă gaze naturale în Găgăuzia la un astfel de tarif, iar declarațiile acesteia sunt făcute, în prag de alegerile locale, pentru a ridica raitingul oamenilor lui Șor.

Totodată, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a venit și ea cu o reacție în care a spus că dacă gazul promis de Evghenia Guțul va ajunge în Moldova, acesta va fi distribuit tuturor cetățenilor țării, nu doar consumatorilor din autonomia găgăuză.

La rândul său, Ilan Șor a declarat că autoritățile sunt invidioase pentru că el a putut negocia pentru a aduce consumatorilor moldoveni gaze ieftine.

Pe 7 noiembrie, bașcanul a declarat că deja a efectuat prima plată în formă de avans de 3,5 milioane de euro pentru gazul care urmează să ajungă în Găgăuzia.

O investigație arată că gazul de 10 lei duce spre un oligarh ucrainean prorus, apropiat de fostul președinte al țării vecine, Victor Ianukovici, și de gigantul rus Gazprom.

Deși livrările de gaz urmau să înceapă la 1 decembrie, acest lucru așa și nu s-a întâmplat, iar Ilan Șor a acuzat Guvernul de blocarea ofertei mai ieftine. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării