main logo
1454

Un recidivist periculos, plasat în arest: Amenința cu moartea o femeie

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din raionul Ștefan Vodă a fost reținut în flagrant de oamenii legii. Acesta este documentat pentru șantaj.

Un recidivist periculos, plasat în arest: Amenința cu moartea o femeieImagine simbol

Potrivit oamenilor legii, suspectul, urmărind scopul obținerii unui profit nejustificat, intrând în posesia unor imagini video intime ale unei femei în vârstă de 42 de ani din Capitală, ar fi șantajat-o că va publica imaginile pe rețelele sociale, transmite Știri.md. 

Acesta a început să o amenințe cu răfuială fizică și chiar cu moartea, inclusiv prin aplicarea armei de foc, prezentându-se drept colaborator al organelor afacerilor interne ale Federației Ruse, lucrător operativ în domeniul combaterii criminalității organizate, banditismului și contracarării terorismului.

Drept urmare, polițiștii de la Ciocana, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, au documentat acţiunile infracționale ale bărbatului.

În urma măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală efectuate, la 30 august, polițiștii împreună cu procurorii au reţinut în flagrant autorul infracțiunii, în momentul în care a primit de la victimă, sub controlul organelor de drept, banii în sumă de 20.000 de lei.

Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul învinuitului dintr-un sat din raionul Ștefan Vodă, au fost depistate și ridicate acte eliberate pe numele lui, înregistrate în Federația Rusă, susceptibile de a fi false, uniforme de câmp, epoleți militari, broșuri cu tentă și ideologie militară, dar și alte articole vestimentare care sunt atribuite militarilor din Federația Rusă.

Potrivit datelor și informațiilor acumulate în cadrul urmăririi penale, suspectul a fost înrolat într-o structură paramilitară în Siria, unde a efectuat pregătirea militară inițială, după care a activat în bază de contract în calitate de cercetaș, participând la diferite operațiuni militare în acest stat. Procurorii urmează să verifice legalitatea participării lui la aceste acțiuni militare.

La demersul procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 25 de zile, procurorii urmând să conteste cu recurs soluția dispusă de către judecătorii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Acțiunile de reținere au avut loc cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”.

Învinuitul nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru diferite infracțiuni, inclusiv în Federația Rusă, fiind declarat recidivist deosebit de periculos.

Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării