Un procuror din cadrul PA a demisionat: Am fost declarată o amenințare
După 18 ani de activitate în cadrul Procuraturii, Victoria Furtună a anunțat că demisionează din funcția de procuror.
Despre aceasta a anunțat chiar Victoria Furtună pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.
Procurorul a motivat decizia după ce a aflat că reprezintă o „amenințare”.
„De curând am aflat că reprezint o amenințare la adresa securității naționale a Moldovei. Aceasta nu a fost o calomnie goală din partea politicienilor care se aruncă cu sloganuri pe care nici ei înșiși nu înțeleg ce spun. Această învinuire a fost poziția oficială a Serviciului de Informații și Securitate a Republicii Moldova. Nu sunt acuzată de spionaj, omor sau orice alte acțiuni criminale. Am fost declarată „o amenințare la adresa securității naționale” doar pentru a-mi limita accesul la dosarul inițiat de către mine la 11.01.2024, în care am început o investigație aferent acțiunilor ilegale ale unui grup de persoane care fac dezmăț în sistemul judecătoresc al Republicii Moldova”, a menționat Furtună.
Potrivit ei, „instituțiile publice ale statului au fabricat și au diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării”.