Un primar din Criuleni, în judecată pentru tratament inuman și degradant
Procuratura a expediat în instanța de judecată cauza penală privind învinuirea primarului unei comune din raionul Criuleni pentru comiterea infracțiunii de tratament inuman și degradant.
Foto: procuratura.mdÎnvinuitul este acuzat că la data de 16 septembrie curent, aflându-se la primărie, între el și o subalternă s-a iscat un conflict verbal, transmite Știri.md.
Funcționarul a fost nemulțumit de faptul că angajata nu a întocmit actele cu privire la organizarea și desfășurarea unui concurs.
"Învinuitul a utilizat violența fizică și psihică în privința ei, exprimată în ridicarea vocii și folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, a apucat-o violent de mâna dreaptă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, provocându-i dureri fizice, acțiuni care în ansamblu reprezintă tratament inuman și degradant", comunică Procuratura Generală.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit vătămări corporale ușoare. Este vorba despre o traumă cranio-cerebrală, comoție cerebrală, zgârieturi și vânătăi la nivelul membrului superior drept.
În privința primarului a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara. Actualmente, învinuitul pledează nevinovat.