main logo
8805

Un preot din Moldova a renunțat la două obiceiuri de la cununie

Maxim Melinti, preotul de la Biserica Ghidighici, a anunțat că a renunțat la două obiceiuri populare din timpul cununiei: legatul mâinilor cu un prosop și așezatul covorului sub picioare.

Un preot din Moldova a renunțat la două obiceiuri de la cununieFoto: diez.md

Acesta a explicat că toate acestea creează multe mituri, superstiții și îndepărtează oamenii de credință, transmite Știri.md cu referire la Diez.md.

„În cadrul cununiei există actul de împreunare a mâinilor mirilor. Este un act vechi pe care creștinismul l-a moștenit de la grecii și romanii antici. Conform rânduielilor actuale, preotul rostește rugăciunea: „Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (numele mirelui), cu roaba Ta (numele miresei)[…]”. În acest moment preotul unește mâna mirelui cu cea a miresei, iar unii preoții le mai leagă mâinile cu un prosop sau batistă. Mai mult, nașii încurajează pe preotul, zicându-i: „strânge părinte mai tare, ca să nu se mai despartă niciodată”. Deși nicio carte bisericească nu face recomandare la așa ceva, din observațiile mele, anume acest act a devenit mai important și cu o notă magică – Doamne ferește să nu fie acest prosop! Rudele fac o agitație foarte mare în privința aceasta. Dar haideți să vedem ce spune rugăciunea în continuare: „[…]Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni”. Așadar, nicio vorbă de prosop, batistă, panglică sau altceva. Dorința Bisericii este ca tinerii să fie uniți într-un gând, având aceleași convingeri, principii și valori pentru o viață fericită și armonioasă.

Mai mult, încerc să explic rudelor: dacă tinerii nu se iubesc, nu se respectă, nu se dăruiesc unul altuia, atunci nici chiar dacă tinerii vor fi legați cu sfoară de cap până la picioare – tot în zădar!”, povestește preotul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării